Spitalul Județean de Urgență Bistrița va putea monitoriza și trata „marii arși” până la identificarea unui loc în centrele de profil! Vezi ce alte dotări au ajuns în custodia lui Lazany

Una dintre problemele majore ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița a fost, până ieri, monitorizarea și tratarea marilor arși până în momentul transferului acestora către una din clinicile de specialitate din țară sau străinătate. Începând de azi, 23 septembrie, SJU poate monitoriza și trata persoane care au suferit arsuri mai mari de 10% din suprafața corpului.

Odată cu mărirea și modernizarea secției ATI din cadrul SJU Bistrița s-a avut în vedere adaptarea unui loc din cele 20 ale secției în care o persoană care a suferit arsuri mai mari de 10% din suprafața corpului să poată fi monitorizată și tratată până la identificarea unui loc disponibil în alte clinici de specialiate.

Astfel, unul din cele 20 de paturi ale ATI va avea o funcționalitate în acest sens, fiind prevăzut cu baie specială pentru mari arși (de arsuri mai mari de 10%), loc pe care Bistrița nu l-a avut până în acest moment. Pentru aceasta a fost nevoie de o cadă specială destinată spălării acestor persoane, acest pas fiind unul extrem de important în evoluția stării de sănătate a pacientului aflat într-o astfel de situație.

Cada respectivă a ajuns luni, 23 septembrie la Bistrița, alături de alte 30 de scaune medicale și un aparat EKG nou. Aceste aparate fac parte dintr-un prim set de livrări de tehnică medicală, finanțată în acest an cu peste 4 milioane de euro. Este cea mai mare alocare anuală pentru tehnică medicală din partea Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean din perioada post-decembristă, declarațiea fiind făcută de președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Adauga comentariu