Și secțiile externe ale Spitalului Județean de Urgență beneficiază de lucrări de modernizare: s-a semnat contractul de lucrări pentru secția de pe Alba-Iulia și urmează TBC-ul (FOTO-VIDEO)

Este vorba de lucările pentru creşterea eficienţei energetice a corpurilor externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, situate pe str. Alba Iulia, nr.7, acolo unde funcționează secțiile de boli infecțioase, dermatovenerologie, oncologie, recuperare medicină fizică, balneologie și Laborator de Radiologie.

Contractul are o valoare de 7.5 milioane lei (1.6 milioane euro), din care 2% reprezintă contribuția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud la cheltuielile eligibile. Sursa de finanțare: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR).

Durata contractului este de 20 de luni, din care 2 proiectare și 18 execuție, dar se speră într-o scădere a timpului de execuție. Constructorii sunt o asociere formată din INST-NISTOR SRL (lider asociere) și KEN Business SRL.

În cadrul acestui contract se vor consolida, repara și restaura elementele de de structură ale clădirilor, se vor reabilita termic integral fațadele, planșeele și interioarele, precum și refacerea integrală a instalațiilor electrice, sanitare și termice, dar și înlocuirea tâmplăriei interioare.

Tot în această lună e va semna și contractul pentru reabilitarea secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița de pe str. Ghinzii nr. 26, cunoscut ca Spitalul TBC.

 

Adauga comentariu