Se anunță un weekend plin de activități la Beclean și Figa: orașul de pe Someș împlinește 784 de ani! Big City, Bănică Jr. și Compact – capete de afiș, iar „Vânătoarea la Ceaun” deja excită papilele gustative

Așa cum ne-a obișnuit deja de mulți ani, Nicu Moldovan reușește să scoată în față orașul pe care-l păstorește inclusiv prin organizarea Zilelor Becleanului – un eveniment de tip „bâlci”, dar care prinde foarte bine la publicul din zonă.

Anul 2019 bifează cea de-a 784-a aniversare a primei atestări istorice a localității, o vârstă deloc de neglijat. Primăria și Consiliul Local Beclean organizează pe parcursul a trei zile pline, o serie de activități menite să marcheze acest fapt.

Este vorba de clasicele manifestări folclorice, care vor avea loc în toate cele trei zile de sărbătoare, respectiv vineri, 28 iunie, sâmbătă 29 iunie și duminică, 30 iunie. Cupa Orașului Beclean la fotbal este, de asemenea, o manifestare tradițională în cadrul acestei sărbători, iar activitățile care implică copiii sunt la loc de cinste și ele.

Evident, concertele de muzică ușoară fac deliciul publicului, iar Nicu Moldovan & Co. au știut de fiecare dată să „contracteze” nume cu greutate din această industrie. Pe lângă trupa locală Big City, pe scena ce va fi amplasată în „clasica” locație din Piața Becleanului, lângă bazinul de înot, vor mai urca Nadir, Deepside Deejeys, B.U. (solista Mandinga), Sylvia by DJ Rino, Ștefan Bănică Jr. și Compact.

Un alt „clasic” al sărbărilor Becleanului este „Vânătoare la Ceaun” – un eveniment gastronomic ce are parte de o atenție priviliegiată, căci întregul proces de preparare a mâncării vânătorești este unul destul de elaborat, fapt pentru care întreaga manifestare a căpătat caracter de festival.

Festivalul “Vânătoare la ceaun” adună de regulă an de an zeci de vânători profesioniști sau amatori din țară și din străinătate, cu toții întrecându-se în diferite competiții, menite să le aducă tuturor recunoaștere de breaslă, dar mai ales bună dispoziție: de la cei mai buni câini de vânătoare, la cel mai bun polonic de mâncare la ceaun. De asemenea, mulți vânători își expun în cadrul festivalului unele dintre cele mai frumoase trofee.

„Vânătoare la ceaun se va desfășura pe întreg parcursul zilei de sâmbătă la Băile Figa, în spatele băilor, într-un decor de sine stătător. Bineînțeles, toți turiștii vor avea acces în zonă. Avem inclusiv câteva echipe care vor găti numai pentru degustări. În concursul efectiv stabilit vor intra 14 echipe care vor încerca să impresioneze atât prin gust, dar și prin materia primă folosită, aici fiind vorba în marea majoritate de vânat” – a declarat Nicu Moldovan, primarul Becleanului, pentru stiridebistrita.ro.

Ce va fi pe 29 iunie, ziua de desfășurare a festivalului: Concurs gastronomic vânătoresc / Promovarea unor rase de câini de vânătoare (Copoi Slovac, Copoi Alpin Dachsbracke și Brac German cu păr scurt) / Expoziții de trofee și artă cu tematică vânătorească (Fotografie), artizanat vânătoresc și concursuri tematice.

Suma totală aprobată prin Consiliul Local Beclean pentru buna desfășurare a evenimentelelor se ridică la 150.000 de lei, aici fiind inclus și onorariul pentru artiști. Manifestările dedicate Zilei orașului Beclean vor începe vineri, 28 iunie, la ora 12:00 și se vor termina duminică noaptea, după miezul nopții, cu un spectacol feeric de artificii.

 

Adauga comentariu