Probleme la Leoni: Cazul de infectare de la Matei e confirmat și de primarul Vasile Encian

Primarul Vasile Encian ne-a spus că e vorba de o femeie din satul Corvinești: ” I s-a făcut rău , așa că a ajuns la spital unde testele au confirmat faptul că e pozitivă. Soțul și copilul sunt la izolare, că așa s-a decis după ce au finalizat ancheta epidemiologică”, spune primarul comunei Matei, Vasile Encian.

Cu toate acestea, există surse care vorbesc de încă cel puțin o persoană suspectă, dacă nu cumva chiar două.

De altfel, conducerea Leoni Bistrița a făcut un apel către toți angajații să poartă mască la muncă, însă trebuie spus faptul că, angajații de la Leoni lucrează deja cu mască și apărători de față din plastic.

Leoni Oficial: ” Dacă purtăm TOȚI mască, riscurile scad enorm pentru toată lumea. Dacă unii nu poartă, acei unii devin periculoși pentru toată lumea, chiar și pentru cei care poartă. Masca ajută prin faptul că nu răspândești virusul. TOCMAI DE ASTA AR TREBUI SĂ PURTĂM TOȚI. Fiindcă oricine poate fi purtător asimptomatic.

Reamintim că: Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, a confirmat că, pe data de 15 mai, un angajat al firmei Leoni a fost testat pozitiv la testarea CoVid-19. De asemenea, în urma anchetei epidemiologice, instituția mai sus menționată a constatat faptul că angajatul confirmat nu a mai fost la muncă începând cu data de 1 mai.

Adauga comentariu