Primăria Bistrița face și proiecte utile pentru contribuabili: zece stații de autobuz vor avea adăpost și tabelă electronică de informații.

Cu mici excepții, stațiile de autobuz din Bistrița nu dispun de un adăpost în care călătorul să aștepte mijloacele de deplasare în comun ferit de intemperii. Acestea sunt marcate doar de un mic panou ce semnalizează faptul că în acel loc este o stație de autobuz, existând pe partea carosabilă un marcaj specific.

Zece stații vor beneficia în această perioadă de adăposturi acoperite, fiind vorba de un schelet metalic ce va fi îmbrăcat în sticlă securizată de 8 mm, acoperișul fiind din policarbonat curbat. Adăposturile vor avea și locuri de șezut de tip bancă, iar ca noutate, aceste stații de autobuz vin echipate cu panouri electronice de afișaj unde vor apărea informații despre autobuzele ce vor trece prin stația respectivă, precum și timpii de așteptare.

Toate elementele tehnice privind racordarea autobuzelor la aceste panouri ce vor arăta timpii rămași până la sosirea în stație se vor realiza numai după organizarea licitației privind atribuirea serviciilor de acest gen către un operator de transport călători, una din condițiile de participare la această licitație fiind și echiparea autobuzelor cu sisteme de comunicare specifice.

Stațiile de autobus ce vor beneficia de aceste adăposturi cu tabele electonice de afișaj sunt:

  • Bulevardul Independenței vis-a-vis de Big
  • Strada Andrei Mureșanu în fața blocului 30
  • Ștefan cel Mare, la capătul liniei 1
  • Strada Gării, în fata Policlinicii
  • Bulevardul Independenței, în fața bisericii Sfânta Ana
  • Bulevardul Republicii, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”
  • Strada Al. Odobescu nr. 10, după intersecția cu strada Toamnei
  • Strada Imp. Traian nr.57, linia 3 (foto)
  • Strada Rodnei nr.1, la dispeceratul Transmixt
  • Strada Busuiocului, în Subcetate, vis-a-vis de liceul Logos

Aceste mobiliere urbane sunt preluate ca model după stațiile de autobuz prevăzute în proiectul Linia Verde, proiect ce va lega Calea Moldovei de Strada Libertății prin Centrul Vechi (1 Decembrie, Dornei, Gh. Șincai) și unde nu vor exista taxe pentru călătorii, fiind vorba de un transpot gratuit.

Cele zece mobiliere urbane au fost achiziționate prin licitație publică de la firma SC Belmar Prod SRL din Piatra Neamț și au o valoare totală de 213.060 lei, aproape cât două revelioane cu Antonia.

În Bistrița există la ora actuală, conform operatorului Transmixt, 155 de stații pe cele 14 linii de transport public de călători. Nu toate stațiile se pot moderniza, unele fiind amplasate pe trotuare înguste, fără posibilitate de lărgire, exemple ar putea fi stațiile de pe strada Avram Iancu, strada 1 Decembrie vis-a-vis de UPC, cele de pe Ioan Rațiu de la Tribunal și multe altele.

Adauga comentariu