Primăria Bistrița este de ani de zile la cheremul furnizorilor de utilități: sute de kilometri de cabluri atârnă hidos prin oraș, iar edilii ridică din umeri! (FOTO-VIDEO)

Deși trebuia deja de cel puțin doi ani să nu mai vorbim de subiectul cablurilor aeriene din municipiul Bistrița, acestea încă există și atârnă hidos pe străzile europene, fie ele „reabilitate” din bordură-n bordură, sau în curs de modernizare.

Cablurile de curent, telefonie sau internet, plimbate prin oraș cu ajutorul unor stâlpi, sau mai nou prizate pe clădiri (un fel de făcătură românească) au făcut subiectul unor dezbateri și legiferări cu ceva vreme în urmă. Acestea trebuiau să dispară din peisaj și să fie îngropate, așa cum este și normal.

Există exemple de bune practici în acest sens, iar aici vorbim de Bulevardul Independenței parțial, Centrul Vechi, tot parțial, strada Colibiței, proaspăt refăcută ca infrastructură, dar tot parțial, precum și de orice lucrare nouă care implică lucrări de infrastructură, iar aici vorbim la nivelul teoretic.

Cartiere întregi habar n-au despre conceptul cablurilor îngopate, dar nu trebuie să ne mirăm, căci sunt cartiere ale municipiului care habar n-au de canalizare sau apă curentă. Sute de stăzi pe care nu se plimbă ochiul edililor sunt înțesate de aceste rețele de cabluri. De exemplu, în zona cuprinsă între străzile Rodnei și Împ. Traian, de la intersecția cu Drumul Sigmirului și până la intrarea în Gării, acolo unde s-a beneficiat și de lucrări de reabilitare termică a blocurilor, și de asfaltări din bordură-n bordură, nu există cabluri îngropate.

Bulevardul Republicii, una din principalele artere ale municipiului, se află în aceeași stare, doar că aici „avem noroc” cu copacii care maschează cât-de-cât căblărăile. Nici acolo unde s-a intervenit „decisiv” asupra infrastructurii unei străzi nu s-a definitivat această problemă. Este cazul stărzii Colibiței, acolo unde există reminiscențe ale cablurilor aeriene, așa, de amintire.

O altă zonă unde edilii sunt mândri că au reușit să rezolve problema cablurilor este cea centrală. Dar nici aici nu s-a dus la sfârșit o treabă, căci pe strada Dornei încă mai flutură stindardele cablate ale ipocriziei și suficienței administrative. Mai jos, la câțiva metri, pe stada Gh. Șincai, reprezentanți ai municipalității susțin că problema este rezolvată. Așa este, rezolvată... „românește”: cablurile au fost prizate pe clădiri în loc să fie îngropate, iar Primăria nu face excepție. Și aici există „scuze”: sunt cabluri pe care nu le mai folosește nimeni, sunt dezafectate și urmează să fie luate. Sâc!

Conform viceprimarului Cristian Niculae, orice lucrare nouă nu se avizează fără proiect de îngropare a acestor cabluri, indiferent de utilitatea acestora. La fel și în cazurile străzilor de pământ ce urmează a fi modernizate. În schimb, restul rețelelelor de cabluri rămase prin municipiu stau și așteaptă, de fapt, bunăvoința deținătorilor de drept, respectiv furnizorii de astfel de utilități, distributorii de energie electrică, de telefonie și/sau internet.

Acestora li s-a pus în vedere acest lucru, cel de îngropare a cablurilor, încă din urmă cu doi-trei ani. Ce s-a întâmplat? Nimic!

„Trebuie să găsim soluții și să îngropăm cablurile în pământ. Noi le-am cerut furnizorilor de utilități să-și îngroape cablurile, dar ei spun că sunt investiții foarte mari și că nu au bani. Trebuie să ținem cont și de probleme reale pe care le au aceste firme. Putem discuta și polițienește, să le dăm un termen pentru această operațiune. Eu aș vrea să le văd îngropate în trei săptămâni, dar cerințele trebuie să fie și realizabile, că nu putem să le cerem să facă ceea ce nu pot face”, ne-a declarat Cristian Niculae, viceprimarul Bistriței.

Ceea ce tot uită Niculae, fapt pe care l-am repetat de mai multe ori în conversația avută cu domnia sa, este că aceste povești cu potența sau impotenața financiară a furnizorilor în cauză este fumată, prăfuită și evident depășită, fiind doar niște scuze reînoite an de an, menite să „scutească” furnizorii respectivi de anumite investiții.

Niculae se scuză diplomatic, spunând că el nu știe ce s-a discutat în trecut. Îl credem, deoarece dânsul a devenit nu activ, ci hiperactiv de un an încoace, de când a realizat, într-o introspecție personală, că nu a venit la Primărie să fie numărul 2.

Vicele cu aspirații de primar ar dori să intre in cartea recordurilor pentru faptul că a asfaltat 47 de străzi, fușărite, lucrări executate nu la normă, ci la presiunea timpului. Îngroparea cablurilor se făcea ușor în arealul acestor 47 de străzi, spre exemplu, căci majoritatea trotuarelor sunt dalate, deci ușor de desfăcut și de refăcut. Trebuia doar câteva ore de muncă în plus, un mic excavator, niște țevi și bună-voință.

S-a preferat și încă se mai preferă rămânerea într-o situație jenantă, cea în care furnizorii de utilități, care își desfășoară activitățile financiare pe teritoriul municipiului, să dicteze evoluția acestuia. Să nu uităm și pe cei de la apă-canal și gaze, care nici ei nu se pot alinia lucrărilor efectuate de către municipalitate. Sunt deja „celebre” situațiile de cascadorii râsului, în care după o asfaltare au venit cei de la apă sau gaz să spargă proaspătul asfalt...

Primăria Bistrița nu poate sau nu vrea să pună piciorul în prag. Furnizorii de utilități trebuie să se alinieze ei dezvoltării orașului, așa, în ritmul în care se dezvoltă acesta, nu să frâneze evoluții. Vicele Niculae susține că va face un proiect de reabilitare a trotuarelor în care să invite la masa discuțiilor inclusiv acești furnizori de utilități. Întrebat care ar fi perspectiva finalizării unui astfel de proiect, în urma căruia să nu mai vorbim de cabluri aeriene la Bistrița, Niculae a spus „cel puțin șapte ani”...

Comentarii

Balan Marius- e...

25.10.2019 11:13

Pe linie de HURBANISM primaria B-ta nu vrea nimic . PUNCT !

Adauga comentariu