PNL BN: S-au gândit că e vreme prielnică pentru excluderi și i-au dat afară pe Neia Lăcătuș, Monica Săsărman și Ioan Pavelea!

Liberalii bistrițeni au început să se scuture de elementele „nocive” din interiorul partidului pe principiul „dă, Doamne, liberalului mintea cea de pe urmă”! Emil Neia Lăcătuș, consilier județean, lider al Partiei Romilor Pro Europa, Monica Săsărman, consilier județean și Ioan Pavelea, strașnic primar al comunei Coșbuc, au intrat în discuția Biroului Politic Județean.

Astfel, la punctul 1 al ordinii de zi a fost supusă aprobării radierea domnului Emil Neiua Lăcătuș din calitatea de membru PNL, iar la punctul 2 s-a votat excluderea din partid a consilierului județean Monica Săsărman și a primarului comunei Coșbuc, Ioan Pavelea, urmând ca aceste propuneri să fie înaintate Colegiului Director Județean al PNL.

Aceste nume au fost vehiculate de ceva vreme ca fiind sortite excluderii, dar nu s-a luat decizia finală. Oricum, până la validarea acestor propuneri mai există un pas de făcut, c-așa-i la liberali.

În cazul lui Neia Lăcătuș a fost vorba de semnarea unui acord de colaborare la nivel național între Partida Romilor Pro Europa și PSD. Lăcătuș fiind președintele filialei județene a PRPE, acesta a trebuit să aleagă între această funcție și statutul de membru al PNL, rromul bistrițean alegând evident chemarea sângelui.

În cazurile celorlalți doi viitori foști liberali a fost vorba de „îndepărtarea” acestora de cercul liberal și apropierea de cel social-democrat, fiecare după interesul propriu.

Deși această informație trebuia dată printr-un comunicat de presă semnat de președintele partidului, vestea a apărut în spațiul public cu cel puțin 30 de minute mai repede prin „bunăvoința” lui Samuel L. Coman (împreună cu Coman Leon) care a ținut neapărat să fie mai liberal decât Turc!

Mișto comunicare, mișto la gadgii liberali (asta ca să ne înțeleagă și Neia)!

Adauga comentariu