Pe fondul pandemiei Covid-19, gândurile unora se îndreaptă deja către... cimitire! Prevăzător sau doar sumbru, Florin Chereji vine cu o propunere către Primăria Bistrița

Primul primar al Bistriței postdecembriste, Florin Chereji, vrea realizarea unui acces către o extensie a Cimitirului de pe Tărpiului, mai exact în zona administrată de municipalitate. Aceasta se află ca o prelungire a cimitirului ortodox, în apropierea Drumului Cetății, lângă firmele Ecomas și InstalNist.

Mai precis, Cimitirul de pe Tărpiului este administrat de către Parohia Ortodoxa, însă are o extensie către zona de nord-est, administrată de municipalitate. În zona respectivă accesul se face ori din Cimitirul mare, ori pe un podeț destul de îngust care duce către o parcare a firmelor din zona respectivă.

Florin Chereji, care este și președinte al Asociației Bistrița Civică, i-a cerut actualului primar, Ovidiu Crețu, în contextul pandemiei de coronavirus, să găsească o soluție pentru a realiza un acces mai larg pentru populație către cimitirul administrat de municipalitate:

„Către: Dl.Ovidiu Teodor Crețu, Primarul municipiului Bistrița

Pandemia Coronavirus probabil că nu va ocoli comunitatea noastră. Să sperăm că efectele ei nu vor fi grave la Bistrița, dar trebuie să fim precauți și pregătiți.

Vă solicit să urgentați crearea accesului la cimitirul municipal situat lângă cimitirul de pe Drumul Tărpiului. În cimitirul ortodox deja se sapă gropi pe aleile/cărările dintre morminte. De aceea este necesară deschiderea urgentă a cimitirului municipal. Să sperăm că la Bistrița numărul victimelor pandemiei va fi mic, dar trebuie evitată situația de a trebui să-i îngropăm pe cei apropiați la cimitire din alte localități”, a precizat Chereji.

 

 

Comentarii

Vizitator

25.03.2020 15:18

Motto:„Iremediabil sunt pierdut, sunt un balcanic/Nu termin ce am inceput, sunt un balcanic/Si ma scufund mai glorios ca un Titanic/Sunt neserios dar nu-i nimic ca sunt balcanic”-<(Holograf- Sunt un balcanic)>-Despre extinderea Cimitirului Municipal de pe strada Tărpiului se vorbeste de prin 2014 . Prin studiul de fezabilitate era prevăzută realizărarea accesului prin amenajarea unei alei carosabile cu îmbracaminte din beton asfaltic, iar a aleilor secundare cu îmbracăminte din macadam. Dar, ca multe proiecte din cele trei mandate ale primarului Cretu, si acesta face parte din categoria celor incepute si neterminate.Vezi : https://timponline.ro/primaria-bistrita-a-cerut-acordul-de-mediu-pentru-realizarea-noului-cimitir-de-pe-str-tarpiului/

veveritz

26.03.2020 10:09

Cretule ai auzit ? Lasa dracului Wonderlandul si aquaparcul ! Aici este vesnicia. La tara si la gropa in coparsau .

Adauga comentariu