Patronul Hotelului Diana, acuzat de proxenetism - arestat preventiv! Directoarea hotelului urmează să fie cercetată sub control judiciar (VIDEO)

Cazurile de prostituție de la Hotelul Diana din Bistrița au ajuns la faza de cercetare penală. După descinderea de ieri de la locația amintită, a urmat prezentarea celor doi reținuți în fața instanței.

Dosarul a fost deschis, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, în luna februarie a acestui an. De atunci, polițiștii investigatori au acumulat probe, culminând cu o descindere la data de 19 noiembrie.

Cu această ocazie au fost reținuți cei doi manageri ai hotelului, respectiv administratorul, în vârstă de 61 de ani, precum și directoarea hotelului, în vârstă de 55 de ani. Pe lângă aceștia au mai fost conduși la IPJ BN, pentru declarații, alte 25 de persoane, printre care se aflau și doi suspecți de consum de droguri, aceștia fiind depistați pozitiv la testul anti-drog din momentul descinderii.

Hotelul Diana a mai fost „gazda” unei descinderi în luna august, atunci când au fost depistate patru fete care practicau prostituția în camerele hotelului, una dintre acestea fiind sechestrată. Proxeneții au fost depistați în trafic de către polițiști și au fost reținuți.

La expirarea celor 24 de ore de reținere a celor doi suspecți, aceștia au fost prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au hotărât punerea în libertate și continuarea anchetării directoarei hotelului sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

Patronul Hotelului Diana, Ionel Rusu, nevăzător, a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, Rusu beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Adauga comentariu