În numai trei ore, prezența la vot a bistrițenilor aproape s-a triplat! Au apărut și primele cozi la secțiile de votare

Dacă la primele ore ale dimineții prezența la vot în Bistrița-Năsăud a fost una moderată, imediat după terminarea slujbelor religioase numărul votanților a crescut spectaculos. Astfel au apărut și primele cozi la secțiile de votare.

Prezența la vot raportată la ora 11:00, în Bistrița-Năsăud, a fost de 8,98%, ceea ce înseamnă un număr de 23.506 votanți. Cei mai mulți vin din zona rurală, 13.304, iar din mediul urban au votat 10.202.

La ora 14:00, oră la care au fost încheiate majoritatea slujbelor religioase, procentul prezenței la vot aproape că s-a triplat: 23,57%! Cu toate acestea, media județeană încă se menține sub media națională, care a ajuns la un sfert din totalul persoanelor înscrise pe listele permanente: 25%.

Din cei 61.661 de cetățeni care au ieșit la vot în Bistrița-Năsăud până la ora 14:00, 24.697 fac parte din categoria de vârstă 45-64 de ani, iar numărul tinerilor până în 24 de ani nu a ajuns la 3.000. Cele mai harnice au fost femeile, acestea reprezentând 50,30% din totalul celor prezenți la vot.

Cel mai mare procent al prezenței în Bistrița-Năsăud, la ora 14:00, a fost înregistrat ântr-o secție de votare din localitatea Brăteni: 86,15%, respectiv un total de 56 de votanți prezenți, din care 24 pe liste suplimentare. Cea mai scăzută prezență s-a înregistrat la o secție din Viile Tecii, 7,88%, adică un total de 67 de votanți dintr-un număr de 850 de alegători înscriși pe listele permanente, 6 fiind cifra celor care au votat pe liste speciale.

Comentarii

Balan Marius- e...

10.11.2019 15:44

Luati tara de la hoti si lasati-o la NEPOTI !

Adauga comentariu