Ministerul Sănătății a preluat Spitalul Județean de Urgență BISTRIȚA

 

"Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere.", a anunțati ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

 

Este vorba de peste 160 de spitale din toată țara, printre care și 44 de maternități, au fost desemnate de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ca unități de suport pentru pacienții cu coronavirus. Acestea vor trata persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale și pentru alte boli. Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc) a fost aprobată prin ordin al ministrului.

 

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, structură care administra SJU ”Bistrița” a vorbit despre acest lucru la Antena 3: „Ar fi nevoie de o discuție, în sistem videoconferință, împreună cu toate autoritățile locale care aveau în administrare spitalele, pentru că în urma ordonanței de urgență spitalele au trecut la Ministerul Sănătății. Dar noi rămânem în continuare alături, pentru că cetățenii au nevoie de sprijinul nostru și, în momentul de față noi ar trebui să tratăm ca prioritate zero asigurarea materialelor de protecție pentru cei din prima linie”, a explicat Radu Moldovan.

 

„Începând din 2013, am tratat sistemul de sănătate ca prioritate zero. Am început investiții foarte importante, care sunt în jurul a 50 de milioane de euro astăzi. Chiar anul trecut am inaugurat o investiție de 4 milioane de euro în secția de Terapie Intensivă. Avem acolo 20 de paturi de terapie intensivă dotate cu echipamente de ultimă generație. De asemenea, am mai făcut inevstiții în două saloane la cardiologie și trei saloane la neurologie, unde avem paturi care pot fi folosite în regim de ATI. Deci avem 49 de paturi care pot fi folosite în regim de ATI. De asemenea, în urma eforturilor pe care le-am făcut în ultima perioadă, eforturi la care s-au alăturat și oamenii de afaceri din județul Bistrița-Năsăud, am mai primit luni trei aparate de ventilare mecanică mobile și, în momentul de față, spun eu că, dacă valul nu va fi unul foarte puternic, suntem pregătiți să avem grijă de cetățenii județului Bistrița-Năsăud, de cei care vor avea nevoie de aceste intervenții, cei care vor dezvolta o formă mai severă în urma infectării cu COVID-19”, a conchis Radu Moldovan.

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu