Ludovic Orban a reusit sa comita intr-o singura zi 3 mari greseli: sa predea PNL USR-ului la Bucuresti, sa se indeparteze de Iohannis si sa il faca pe piticul politic Rares Bogdan o mare si importanta alternativa la propria sa ineficienta

Ce important era Liviu Dragnea pentru politica romaneasca! Era, deopotriva demonizatul suprem al Romaniei, dar si becul orbitor al fortei politice dominante a Romaniei care, stralucind pe malul lacului in noptile de incompetenta a Opozitiei, nu lasa sa se vada cat de papagali sunt restul, aia de se pretind solutia la PSD.

Becul s-a stins pentru Dragnea, chiar si la Rahova, iar noi, dezmeticiti si reobisnuiti cu trista lumina a realitatii, vedem ca Opozitia are tatele lasate si un floc intre ele, care oracaie incantatii de mindfulness in timp ce bea pipi si, cu degetele raschirate, ii canta la mandolina Guvernarii: "De ce-ai venit in viata mea? De ce vrei tu sa-mi tulburi linistea?!".

Si nici nu am ajuns inca la jumatatea anului.

Ani de zile, dupa stricarea USL, PNL a stat ciuci si a fumat tigara dupa tigara (pe bune, in sediul "national" al PNL se fumeaza, dormind somnul de veci al lenei si impotentei, mai dihai ca pe vremea boemului Crin. Au fost ani de zile in care Orban putea munci, putea biciui, putea pune la munca, din astea de presedinte de partid istoric. In schimb, s-a lasat calcat pe gat de DNA si Kovesi, ca mai apoi sa o pupe in cur. S-a certat cu toata presa, ignorand inclusiv relatia cu Antena 3 si RTV. A stat cu 8 milioane de euro in conturi, banii aia de la AEP pe care PSD i-a folosit pentru propaganda. Ludovic s-a lasat dominat si santajat politic de pedelei, baronii Transilvaniei, carora le-a dat orice numai sa mai stea un pic presedinte, iertandu-l inclusiv pe Boc, obraznicatura care in 2014, in loc sa sustina PNL si candidatura lui Iohannis, se plimba pe la gratare cu mici sfaraind tinand-o pe Elena Udrea de brat si facandu-i campanie. In 5 ani de mandat, PNL si Orban nu l-au ajutat niciodata decisiv pe Presedinte, l-au lasat singur, nu i-au construit o noua platforma politica, una moderna care sa se bata cu PSD si USR. Mai rau, au sustinut mizeriile Coalitiei pentru Familie, Orban fiind mai ipocrit decat pesedistii. 

Cine il cunoaste pe Rares Bogdan asa cum il stiu eu de la Cluj, poa' sa zica orice despre baiatul asta cu batistuta, dar nu ca e prost sau lipsit de ambitie. Cine a avut ideea de a-l implementa pe Rares Bogdan in fruntea listei la europarlamentare a stiut ca Bogdan va rupe cu dintii zalele de fier care blocheaza accesul "strainilor" in ograda marilor jocuri. Nu Ludovic Orban a avut aceasta idee. Probabil ca Rares a fost scanat de servicii sau de Presedinte sau si si. Nu mai conteaza acum. Rares Bogdan a depasit asteparile tuturor, inclusiv ale celor care l-au propus. Cine a crezut ca Batistuta e lenes, s-a inselat: a muncit luni de zile de a rupt.

Cine a crezut ca Raresica e un accident al istoriei s-a inselat: LUI i se datoreaza revigorarea PNL in cea mai mare si mai mare masura. Nu lui Orban, ci lui Rares Bogdan. Care a redat speranta liberalilor din talpa partidului, aia pe care Orban nu i-a vazut niciodata decat cu Rares Bogdan si cand cu Rares Bogdan. Insa mai e ceva ce doar un ochi atent poate observa despre aceasta noua stea a politicii romanesti: atractia pe care o exercita in randul oamenilor simpli. Pentru mine, semnul unui politician e felul in care multimea il adopta. Boc. Iese pe strada, lumea il pupa, isi face selfiuri cu el. Basescu. Iese pe strada, lumea vine ca la placintarie sa il vada si sa vorbeasca cu el. Rares Bogdan. Iese pe strada, tinerii vin si isi fac selfiuri cu el, batranii il pupa. Iar Rares Bogdan imi pare un Basescu de tip nou: acelasi instinct de animal politic, mult mai rafinat, poate si in cinism, poate si in ipocrizie, cu siguranta insa vorbeste exact ce oamenii isi doresc sa auda, simte exact care sunt pasii pe care trebuie sa ii faca si cararile ce trebuie evitate.

Nu era nicio mare smecherie sa prevezi acum cateva saptamani, chiar si inainte de 26 mai, ca Bogdan va deveni un punct de reper al PNL. S-a discutat despre posibilitatea de a prelua PNL Bucuresti, ba chiar si locul lui Orban. Insa astea erau speculatii de cafenea. Misto totusi pentru o discutie. Barfele de cafenea insa plac presei care le rostogoleste. Rares, jucator ca Basea, stie sa le croseteze. 

S-a intamplat astfel exact ce nu era indicat pentru Orban: a muscat momeala, a pus botul. In loc sa fie la gatul lui Dancila, sa o transforme in noul Dragnea, in loc sa se gandeasca ce naiba sa faca cu USR si aripile-i tot mai mari, Orban a ales sa se comporte ca un lider PSD sadea: l-a luat la ochi pe Rares Bogdan. Adica pe ala care l-a ajutat sa castige batalia vrea sa il omoare politic. Ca un rege mahmur, cu dintii stricati de atata lehamite, Orban a ales orbit de orgoliu sa se contreze cu preferatul maselor si al partidului. 

Insa el a mai comis astazi 3 greseli fundamentale pentru care ii prevad foarte curand o factura trista de reject din viata mare politica:

1. Prin sustinerea Violetei Alexandru ca interimar la sefia PNL Bucuresti, Orban a predat Capitala si PNL-ul USR-ului. Asta e adevarul, nu altul. Violetica e o hipsterita batrana, mare iubitoare de "libertati fundamentale", participanta la marsuri LGBT, il adora pe Dacian Ciolos care a si pus-o ministru in guvernul tehnocrat de trista amintire, vine cu branding de activista, e genul de tanti care tine cabanosul cu penseta. PNL este obligat sa castige inapoi teritoriul pierdut in fata USR prin nemunca liberalilor, si nu pentru 2020, iunie 2020 e un moment irelevant. Ci pentru adevarata batalie: al doilea mandat al lui Iohannis, singurul scop politic actual al PNL.

2. Prin indepartarea lui Rares Bogdan, care este unsul lui Iohannis, Orban se distanteaza grav de Presedintele Iohannis. Gest de o imaturitate politica sora cu prostia.

Daca Iohannis nu ia al doilea mandat, PNL poate sa mearga la nani. Nu exista alta prioritate pentru PNL, nici cariera politica a lui Orban, nici cea a lui Rares Bogdan, exista doar Iohannis. PNL a pierdut din catare sensul propriu. Cum pastele ma-sii sa ai in cap altceva, tu, PNL, care ai dat presedintele "incumbent" acum 5 ani, altceva decat un nou mandat?! Cat de idiot trebuie sa fii sa gandesti ca exista alte lcururi mai importante? Daca Cotroceniul e pierdut de PNL, liberalii vor pierde orice sansa de a lua Capitala, vor pierde si Transilvania (Boc nu va mai avea majoritate in local in 2020), vor pierde orice sansa de a mai ajunge la Palatul Victoria in urmatorii 5 ani.

3. Prin lepadarea de Rares Bogdan, prin inghesuirea lui in colt (azi, nici macar nu a fost lasat sa isi depuna candidatura pentru interimat, sigur, lucrurile se pot schimba in Biroul Permanent National), Orban a reusit prostia suprema: daca pana acum discutam de Rares Bogdan ca sef al PNL Bucuresti, doar acolo si atat, de azi discutam despre Rares Bogdan, viitorul presedinte al PNL, despre Rares Bogdan, alternativa la Ludovic Orban. Pana la urma, cu toata reusita sa, Rares Bogdan era azi dimineata un pitic politic, un simplu europarlamentar, da, cu mai multa notorietate, dar un europarlamentar oarecare.

Iar asta inseamna sa iti tai craca de sub picioare in timp ce bei cafea cu vitriol. Rares Bogdan ii avea pana deunazi alaturi pe greii PDL din PNL - Falca, Hava, Boc, Bolojan, baieti care sunt tare importanti in partid. De azi, ii are in plus nu numai pe aia 600 care au semnat scrisoarea de sustinere, ci 90 la suta din partid. In fata lui Bogdan, Ludovic Orban pare un Dragnea orbit de putere si de stampila de presedinte al PNL, de privilegiile de sef, un tiran ce e in stare sa isi omoare oamenii care au luptat pentru el in razboi si datorita carora a castigat. 

Sunt extrem de curios ce parere are Klaus Iohannis despre gesturile de mumu ale lui Orban. Nu e numai nesupunere, ci deja prostie plenara. Suntem in iulie si PNL trebuia sa fie demult in campanie electorala pentru Cotroceni, sa isi sprijine Presedintele, practic, sa nu se opreasca din campanie. Suntem in iulie si Orban e mai preocupat de propriul lui scaun, in timp ce Rares Bogdan loveste aiuritor de interesant, ca si cum nu s-ar teme de nimic, loveste exact in bubele PNL: lipsa de strategie, disponibilitatea lui Orban la compromisuri de cacat (Raluca Turcan la Camera Deputatilor, hahahahahah?), lipsa de viziune. 

Este ca si in Game of Thrones cu Ludovic in loc de Cersei. In loc ca PNL sa se bata cu Umblatorii Rosii, Ludovica Cersei strica intelegerea si vrea TOTUL. Stiti cum s-a terminat nu?

Ludovic, tot inainte, esti belea, nu e nevoie de pesedisti si useristi ca sa distruga viitorul PNL, te descurci tu singur si o faci de minune.

 

 

Comentarii

Ciobotaru Valeria

18.07.2019 23:07

PNL a fost distrus arunci cand a fuzuinat cu PDL !! 

Adauga comentariu