„Jurnaliștii latră-n pustiu” - Reacții la escapada lui Crețu prin Europa, cu mașina de serviciu: aroganță, sfidare și chiar acuze de abuz în serviciu!

Mica promenadă a edilului șef pe autostrăzile europene ce duc către pârtii de schi competitoare, cu mașina instituției pe care o guvernează după bunul plac, flancat îndeaproape de beneficari ai contractelor bugetate din bani publici, acordate cu mari semne de întrebare, nu a rămas fără reacții din partea unor personalități locale.

Pentru început trebuie lămurit următorul aspect: este legătura dintre Ovidiu Crețu și Dumitru Tănase una morală și legală?

Pârtia de pe dealul Cocoș din Bistrița a fost și este una dintre cele mai contestate investiții făcute de primarul Ovidiu Crețu în Bistrița. Aceasta a fost făcută la cea mai joasă altitudine din țară, puțin peste 600 de metri, are o lungime discutabilă, de 1,2 km, a costat peste 7 milioane de euro cu TVA inclus și a fost nevoie de un împrumut bancar pentru realizarea ei, împrumut căzut pe umerii bistrițenilor pentru 20 de ani, în timp ce orașul geme la capitolul infrastructură, iluminat public sau alte investiții prioritare.

EuroAlpin - firmă concepută special pentru administrarea pârtiei de pe Cocoș

Dumitru Tănase, patronul Eurocompozite și EuroAlpin este acel personaj care a „prins” un contract de întreținere și administrare a pârtiei de pe dealul Cocoș în condiții cel puțin suspecte. După terminarea pârtiei, cu nici trei luni înaintea anunțului pentru contractarea serviciilor de administrare și întreținere, s-a născut o firmă din neant. Primarul anticipa acordarea acestui contract „unei firme locale”. Astfel, firma EuroAlpin s-a născut special pentru aceste servicii, calificându-și personalul pe repede-nainte!

EuroAlpin a încasat de la municipalitate, în baza contractului de administrare și întreținere, în perioada noiembrie-decembrie 2017 suma de 130.000 lei pentru nimic, pârtia nefiind funcțională. Exact pentru același lucru, adică pentru nimic, AuroAlpin a mai încasat 25.000 de euro pentru perioada ianuarie-martie 2017, la fel, pârtia nefiind funcțională.

La rubrica „fapt divers” mai menționăm faptul că Eurocompozite (făcătorii de ouă, mere și struți) a fost scutită de Primărie de la plata unor taxe și impozite în valoare de 104.000 lei, fapt considerat ilegal de Curtea de Conturi.

Ce spun Linca, Sighiartău și Bălan despre Crețu și plimbarea lui la schi

Despre escapada lui Crețu, însoțit de Tănase, prin Europa, jurnalistul Adrian Linca (sportulbistritean.ro), cel de la care a pornit toată tevatura, spune că aceasta se înscrie la capitolul nesimțire:

Ovidiu Crețu își poate petrece concediile cu cine vrea mușchiul lui. Și asta și face. Nu are un minim bun simț să înțeleagă că treaba asta nu dă bine, ba mai mult e și sfidătoare la adresa bistrițenilor care au devenit sensibili la subiectul pârtiei. Dar până la urmă, toate țin de legalitate. Dacă nimeni din organele abilitate nu-l întreabă nimic pe tema asta și doar noi jurnaliștii lătrăm ca-n pustiu, atunci sigur că face ce vrea. Am văzut că mai nou și opoziția s-a transformat în presă. Liberalii în loc să facă demersuri concrete, chibițează și ei cu lumea pe facebook” – a declarat jurnalistul pentru stiridebistrita.ro.

Robert Sighiartău, secretarul general al Partidului Național Liberal, deputat de Bistrița-Năsăud a fost contactat telefonic de redactorii stiridebistrita.ro pentru a-și spune un punct de vedere vis-a-vis de această situație:

Pe mine personal mă deranjează în primul rând această investiție, pârtia de pe Cocoș, care nu se pretează Bistriței având în vedere temperaturile medii din zona noastră mai ales în perioada de iarnă. Vorbim de câteva milioane de euro ce s-ar fi putut investi în alte obiective, mă refer aici la infrastructură, dar și la alte priorități.

Am văzut și am citit declarațiile inclusiv ale purtătorului de cuvânt al Primăriei, prin care se confirmă că domnul primar este in concediu și am înțeles că este plecat cu mașina instituției, ceea ce, la nivelui dânsului, nu se pretează, să mergi la schi în Austria cu mașina Primăriei. Chiar dacă primarul Crețu nu deține un autoturism personal, putea să-și închirieze una...

Nu cunosc raporturile personale ale domnilor Crețu și Tănase. Trebuie văzut în ce condiții s-au îndeplinit acele formalități de atribuire a contractului de administrare al pârtiei înainte să facem speculații. Dacă totuși se adeveresc aceste informații, domnul primar va trebui să dea explicații în primul rând în fața propriului electorat, dar și tuturor cetățenilor municipiului Bistrița. Situația din oraș nu este deloc plăcută, nici la nivel de infrastructură, nici la cel al investițiilor și în special la nivelul comportamentului acestui edil” – a concis deputatul bistrițean.

Purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvați România, filiala Bistrița-Năsăud, domnul Mihai Lucian Bălan, este de părere că Ovidiu Crețu face un abuz în serviciu folosind mașina instituției în interes personal, în special pentru deplasare în străinătate:

Pentru orice primar din România, indiferent că se numește Crețu sau altcumva, USR condamna ferm astfel de comportament și cere instituțiilor statului să-și facă datoria. Din punctul nostru de vedere niciun fel de ales n-ar trebui să abuzeze de bunurile statului, mai ales că, din informațiile mele, primarul este și șeful Comitetului pentru Situații de Urgență. Mașina respectivă, care este în dotarea Primăriei, trebuie folosită pe plan local în caz de urgență. Una este ca un primar să meargă cu mașina acasă, ceea ce îi cere și fișa postului, să se deplaseze la orice oră în calitatea lui de șef al CSU, iar în momentul în care iese din țară, bănuiesc că nu-și mai poate îndeplini atribuțiile respective.

Indiferent că este vorba de Crețu sau de alt primar care folosește mașina în interes personal, se numește abuz în serviciu, din punctul meu de vedere.

Despre faptul că domnul primar călătorește împreună cu domnul Tănase, nu știu ce punem să spunem noi, există instituții abilitate care pot cerceta legătura între primarul Crețu și un anumit om de afaceri.

La București, exact asta facem prin consilierii noștri locali, scoatem la lumină toate abuzurile și încercăm să combatem lipsa de transparență în cheltuirea banilor din bugetele locale, lucru ce-l vom face și în Bistrița-Năsăud din 2020, având un scop clar, acela de a deține minim un consilier local în fiecare consiliul local, dar și în consiliul județean, asftel încât să transparentizăm total tot ce mișcă, de la primar până la președintele de CJ, publicând zilnic fiecare mișcare de leuți publici

Indiferent că sunt speculații sau nu, faptul că Ovidiu Crețu se afișează de multe ori în public cu un om de afaceri căruia i-a acordat anumite contracte ce ridică semne de întrebare, fiind șubrede inclusiv din punct de vedere moral, este o dovadă crasă de indiferență, aroganță și sifdare către toți cei care dau buzna la ghișee pentru a-și plăti taxele și impozitele, fără să ceară scutiri.

 

surse foto: gazetadebistrita.ro, ziardebistrita.ro

Adauga comentariu