Impresii „la rece” din cursa de la Yukon, povestite de Tibi Ușeriu cu haz și foarte degajat. Bistrițeanul definește curajul ca „ieșirea din orice spațiu de confort, boală de care suferim toți”

Ultramaratonistul bistrițean, Tiberiu Ușeriu, a acordat primul interviu la întoarcerea din ținuturile îndepărtate și înghețate ale Canadei, într-un moment în care poate privi în urmă relaxat și cu toate oile acasă, reușind să își dezghețe propria și originala spiritualitate.

Revenit acasă, atât fizic cât și psihic, Tibi Ușeriu a acordat un amplu interviu celor de la PressOne, în care povestește, pe alocuri cu lux de amănunte, în stilu-i binecunoscut, faze și simțiri din Montane Yukon Arctic Ultra, competiție pe care a reușit să o termine, chiar dacă pe locul al doilea, sau ultimul, depinde de fiecare cum privește...

Bistrițeanul își începe șirul amintirilor cu o remarcă asupra mediului înconjurător în care a avut loc competiția, considerând zona Yukon din Canada ca fiind „de-o frumusețe și de-o puritate de parcă ai fi undeva la începuturile lumii, când totul era nou nouț”:

„E genul de loc la care visezi să te întorci. Adică eu, cel puțin. Dacă nu ești prieten cu frigul, nu prea ai ce căuta acolo în zăpadă de un metru printre munți, păduri nesfârșite (și nedefrișate) râuri pline de somoni și lacuri imense (fără pet-uri). De fapt, zona asta conține una cele mai mari rezerve de apă potabilă a lumii. E un vis pentru amatorii de drumeții, vânătoare, caiace sau fotografii de peisaj”, spune Tibi în interviul acordat PressOne.

Acesta povestește cu lux de amănunte anumite aspecte legate de potențialele pericole din sălbăticia canadiană, un loc în care urșii sunt protejați de lege, chiar dacă au devenit devoratori de oameni...

„Sătucele-s mici și risipite pe la mama zmăului și în general, se ocupă de ferme eco, genul cu vaci fericite, bio. Adică să ne imaginăm o suprafață cât două Românii și jumătate lipite, locuită de 36 de mii de locuitori, cam cât are Dejul. Urși sunt cam tot atâția, unul pe cap de locuitor. Ca norocul, acum erau la hibernat. Nu și lupii, râșii…

Printre urși cică este o specie mai nouă, care urmărește și vânează oameni. Din cauza asta, cam toată lumea are la purtător niște pușcoace cu gaz iritant, fiindcă urșii sunt specie protejată, n-ai voie să-i omori. Poți primi permis să împuști elani, ciute, bizoni, vulpi, coioți, dar nu urși”, precizează Ușeriu pentru sursa citată.

Unul din episoadele povestite de Tibi și care i-au atras zâmbete chiar în momentul desfășurării acestuia este legat de un curs de supraviețuire de cinci zile:

M-am distrat de minune cu cursul lor. Mie cel mai tare curs de supraviețuire mi l-a administrat bunicul pe Dosu’ Zâmbroaiei, atunci când m-a trimis odată noaptea pe ploaie, încălțat cu niște cizme de gumă cu 3 numere mai mari să caut o oaie pierdută.

Cursul era foarte de bază, îmi venea să râd cât de în serios îl luau toți, dar mă abțineam. M-au învățat chestii super distractive, cum ar fi să simțim cât de frig e afară după cum suna zăpada frământată sub tălpi. M-au învățat să facem foc în natură, chestie pe care o practic cu succes de pe la 6 ani, în toate formele posibile, de când eram la vaci. La noi pe Bârgaie, foloseam ca aprinzător bungeac, un soi de mușchi de copac.

Apoi cică ne-au învățat cum să ne obișnuim cu tăcerea nopții. Ne-au aliniat pe toți pe o cărare la o oarecare distanță unul de altul și deodată, ne-au pus să stingem frontalele și să ascultăm liniștea. Mare mister trasul ăsta cu urechea, ce să zic… Apoi ne-au pus să umblăm în șir indian, să ne orientăm prin pădure.

La final, ne-au chestionat ce am simțit. Păi, așa o liniște cam întunecată și cam plictisitoare, ce altceva?

Dar chestia care a pus capac a fost faza cu apa. Afară erau cam -25 de grade. Ne-au explicat vreun ceas că urmează ceva extrem cu totul: supraviețuirea în caz de cădere în apă. No bun, mi-am zis, în sfârșit ne bălăcim și noi în ceva copcă, ne prefacem că ne înecăm și apoi că supraviețuim, o să fie fain.

Da’ de unde… Cu mare tam-tam ne-au băgat pe rând cu piciorușele într-o băltuță cu apă până la glezne, dincolo de care ne aștepta cineva cu niște ciorăpei uscați.

Între timp, cineva monitoriza atent cum gestionezi situația, în ce grad de panică intri… Recunosc, cel mai greu mi-a fost cu abținutul de la râs la tot cursul de 5 zile de supraviețuire. M-am distrat studiind oamenii, cât de în serios puteau lua povestea”.

Tibi Ușeriu a mai povestit și despre înfruntarea lui cu propriul stomac, despre elvețianul pe care a ajuns să-l vâneze, evident și despre termosurile acestuia și alte echipamente hi-tech, dar și despre Seneca și Traian Vuia. Interviul se poate citi integral AICI.

 

 

 

Adauga comentariu