I-am filtrat! Cum ar arăta mai marii județului la senectute, trecuți prin aplicația momentului - FaceApp

Chipurile unor bătrânei simpatici întotdeauna ne-au făcut să zâmbim contemplativ, gândindu-ne la momentul în care noi vom atinge senectutea. Acum există aplicații digitale prin care putem măcar anticipa bătrânelul simpatic din noi. Sau din alții...

Sunt trecuți prin viață, unii mai mult decât alții. Mai marii județului Bistrița-Năsăud sunt cei mai expuși fotografiilor și vedem evoluția lor fizică de la an la an. Noi, i-am trecut prin filtrele digitale ale aplicațiilor pentru a anticipa oarecum chipurile acestora de peste ani, iar rezultatele le împărtășim cu dumneavoastră.

Emil Radu Moldovan, „baronul” județului, se pare că ar îmbătrâni destul de frumos. Fiind deja grizonat, Radu Moldovan va încărunți de tot, iar ridurile vremii se vor afișa duios:

Nici prefectul județului, Ovidiu Frenț, nu va scăpa de patina timpului, însă acesta își va păstra și zâmbetul:

Ovidiu Teodor Crețu, chiar dacă este deja pensionar, ninsoarea de pe cap se va accentua. Nu putem însă anticipa dacă la vârsta probabilă dată de aplicație, deja fostul primar va mai fi în atenția publică, sau uitat complet:

Doina Pană își va păstra zâmbetul, evident, probabil și coafura. Însă timpul își va spune cuvântul și în cazul dânsei:

O altă doamnă a Bistriței, Doris Rai, a fost trecută prin filtrele timpului, dar parcă și aplicația ține cu ea: riduri puține, bine ascunse! Știe ce știe face app, căci nici softul nu se pune cu homeopatia:

Din aceeași generație cu Doris, de fapt din aceeași zi, luna și an, este actual vicepremier al României, Daniel Suciu. Se pare că aplicația s-a dat peste cap și ne-a oferit imaginea lui Cristian Țopescu:

Un alt tânăr al politicii bistrițene este Robert Sighiartău, un personaj care abia bate acum la porțile lui 30. Viitorul nu arată rău pentru junele liberal, câteva riduri cauzate de vreme și de Ludovic Orban, iar grizonarea este binevenită:

Bogdan Ivan Gruia este deja un personaj cu multe... fotografii la activ. În majoriatea afișează siguranță, impunere și (câteodată) eleganță. Și el va îmbătrâni frumos. La păr. Atitudinea de „godfather” rămâne:

Ioan Turc cu siguranță va încărunți înainte de vreme, căci multitudinea de candidaturi la Primărie îi va scoate la propriu peri albi:

Un alt liberal care va albi nu candidând, ci primar (așa are în vedere personajul cu pricina), este Traian Ogâgău de la Sîngeorz-Băi. Apele minerale din zonă au efect intern și încă nu s-a găsit soluția magică și asupra părului. Nu se pune în calcul vopsirea!

Lui Ioan Țintean deja nu-i mai rămâne decât să îmbătrânească liniștit. Viața politică la nivel mediu sau înalt s-a cam terminat, rămâne doar să albească lângă nepoți. Sau în scaunul de vicepreședinte al CJ:

Unul dintre personajele de frunte ale județului, cu un sex-appel pronunțat, este și comandantul Inspectaratului de Poliție Județean, Ovidiu Mihai Lupșa. Nu știm dacă steluțele de pe umeri vor rămâne aceleași, dar cele din păr și din privire vor licări și în vremea pensionării:

Cine a crezut că l-am uitat pe cel care a fost nr.1 o bună bucată de vreme în județ, se înșeală! Ioan Oltean a fost și el tăvălit prin filtrele aplicației, iar bătrânelul care apare la rezultat este un fel de lup cu părul schimbat:

Un singur personaj va îmbătrâni posac! Nu tu zâmbete nici la vremea pensionării... Viceprimarului cu pretenții de primar anost, Cristian Niculae, nici aplicațiile digitale nu-i pot reda un zâmbet șarmant, măcar la senectute:

Nu ar fi corect, măcar la final, dacă nu ne-am expune și noi filtrelor timpului. Așa că încheiem cu pensionabilii Liviu Alexa și subsemnatul:

 

Comentarii

Ciobotaru Valeria

28.07.2019 10:00

O prostie !

Adauga comentariu