Halterofilul Răzvan Martin s-a retras din activitatea competițională. El a fost campion mondial și a cucerit o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. În 2013, Răzvan Martin a fost prins dopat cu stanozolol

Cel mai titrat halterofil bistrițean, Răzvan Martin, triplu campion european, campion mondial la junior și medaliat cu bronz la Olimpiada de la Londra din 2012, a decis să se retragă din activitatea competițională. Principalele motive sunt accidentările din ultimii doi ani: ”Cu rupturi mari muscular la mușchii de la picioare și la spate, plus durerile aferente, nu prea am mai avut de ales. Vreau să știți că mie nu îmi plac halterele, eu le iubesc, ele au fost, sunt și rămân viața mea. Am muncit mult iar uzura fizică a celor 20 de ani de antrenamente nesfârșite și-au spus cuvântul. Muncă și sacrificii, la atât s-a redus copilăria mea: de la 9 ani în sală, cu domnul profesor Saranciuc, sâmbete, duminici, sărbători, nu a contat nimic, doar performanța”, explică Martin.

Profesorul Mugur Saranciuc, cel care l-a adus pe Martin la CSM Bistrița, își amintește despre toată povestea: ”Îl cunosc pe Răzvan Martin de când avea nouă ani. El e născut la Cluj, dar l-am cunoscut la Bistriţa, la un concurs de haltere pentru copii. L-am adus la club, i-am dat o cameră la căminul nostru şi m-am ocupat de el ca şi de copilul meu, până când l-a luat în custodie o mătuşă de-a lui. A fost un copil scăpat din mână. Mătuşa a vrut de mult să-l adopte, dar procesul de custodie s-a întins pe o perioadă lungă, deoarece mama lui nu se prezenta la termene. Pe ea n-a interesat-o deloc de Răzvan. L-a căutat abia când băiatul a început să câştige medalii”.

Mugur Saranciuc crede că pe Răzvan Martin îl așteaptă o carieră frumoasă de antrenor, ”asta pentru că îi place, și, experiențele lui europene, mondiale și olimpice, îi îndreptățesc să ocupe locul de antrenor”.

El mai  spune că Răzvan Martin este cel mai bun produs al școlii de haltere din Bistrița, fiind singurul sportiv care a ajuns pe podiumul olimpic, obținând medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra din anul 2012.

Halterofilul Răzvan Martin a fost prins dopat cu stanozolol, un steroid anabolizant, alături de alţi doi sportivi, la Campionatele Europene din 2013. Asta după ce la Campionatul European de haltere de la Tirana, organizat în luna aprilie, Răzvan Martin a cucerit două medalii la categoria 77 de kilograme, una dintre acestea fiind singurul „aur” al delegaţiei.
 

Adauga comentariu