Gloria 2018 țintește cupele europene și în sezonul viitor: patru nume noi în echipă, dar și câteva plecări. Cum se va „îngheța” actuala ediție de campionat, întreruptă din motive pandemice (FOTO)

Fiecare dintre noi am resimțit puternic această perioadă de restricții, fie ele legate de imposibilitatea mișcării libere, fie legate de necesitatea menținerii unei siguranțe sanitare în vreme de pandemie. Însă una dintre „durerile” iubitorilor de sport în general, handbal în special, a fost lipsa evenimentelor din Sala Polivalentă, acolo unde spectacolul sportiv a adus în ultimii ani foarte multă emoție în rândul bistrițenilor.

Întreruperea campionatului intern de handbal a prins echipa de suflet a bistrițenilor pe locul 6 în Liga Florilor, după o evoluție de excepție în Cupa EHF, întrerupere cauzată evident de epidemia cu noul coronavirus. În tot acest răstimp, lotul Gloriei 2018 a intrat într-o semi-izolare la domiciliu, acolo unde s-au urmat pregătirile specifice și adaptate noilor condiții.

Cu două excepții, fetele antrenate de Horațiu Pașca au rămas în Bistrița, apropierea cel puțin la nivel de percepție fiind un factor adjuvant în această situație nouă și complicată în același timp. Mariana Costa, extrema dreaptă a Gloriei, a rămas acasă, în Brazilia, iar portărița Ljubica Nenezic a preferat și ea locurile natale, în Muntenegru.

Eugen Cosma, directorul Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, ne-a confirmat faptul că, din punct de vedere tehnico-financiar, toți angajații clubului sunt în șomaj tehnic, situația fiind înțeleasă și acceptată ca atare atât de staf cât și de jucătoare:

„Deocamdată suntem toți în șomaj tehnic, am accesat și noi Ordonanța legată de acest aspect. Ultima decizie a Federației Române de Handbal este cea din 4 mai în care s-a decis disputarea unui meci restanță între Slobozia și CSM București, chiar dacă în campionat există o inegalitate de meciuri jucate și la nivelul celorlalte echipe. Noi, de exemplu, suntem cu un meci în minus față de de alte patru echipe aflate deasupra noastră în clasament”.

Față de situația dată, în care campionatul nu este decis decât la nivelul primelor două echipe, aici fiind vorba de CSM București și SCM Rm Vâlcea, ambele cu câte 43 de puncte însă handbalistele de la CSM cu un meci în minus, Gloria 2018 ar fi vrut ca acest campionat să se termine tot pe teren:

„Noi ne-am manifestat dorința de a termina campionatul pe teren, așa cum ar fi normal, însă având în vedere cerința EHF (European Handball Federation) prin care până la data de 1 iunie trebuie dată campiona, mă rog, participanta în Liga Campionilor, nu cred că mai e timpul efectiv de a se juca, chiar și teoretic, deoarece măsurile actuale privind starea de alertă nu ne permit acest lucru”, a declarat Cosma pentru stiridebistrita.ro.

Luni, 18 mai, conducerea FRH se va întruni într-o videoconferiță unde se vor dezbate aspecte legate de acest campionat, fiind vehiculate mai multe variante în acest sens. Cea mai intens vehiculată dintre acestea este cea referitoare la finalizarea campionatului în actuala formă, ceea ce dezavantajează multe echipe, deoarece este absolut incorect să tranșezi șansele echipelor într-o luptă corectă. Însă mai este o variantă, una deja implementată la nivelul federației vecine, cea din Ungaria:

„De ce să nu sperăm și noi la o decizie asemănătoare cu cea luată în Ungaria? Acolo s-a luat decizia înghețării competiției care nu s-a finalizat și se va face în continuare referire la campionatul trecut. Adică nu mai luăm în calcul campionatul de până acum, căci acesta nu s-a finalizat, și ne vom referi la clasamentul campionatului trecut. Așa ar fi normal, dacă ai anulat o anumită activitate, nu mai poți face referire la ea. Dacă se vor lua totuși alte decizii, ne vom supune acestora sau, după caz, dacă drepturile și interesele noastre vor fi lezate, vom acționa în consecință”, a precizat directorul Gloria 2018.

Din punct de vedere al lotului, există patru nume noi în componența acestuia. Informația a fost confirmată de Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, for în subordinea căruia funcționează Clubul Gloria 2018.

Este vorba de două reveniri în lot după un an de absență, aici vorbim de spanioloaica Almudena Rodriguez, inter dreapta, plecată de la Bistrița la Thuringen HC, precum și de portărița Ana Maria Măzăreanu care revine acasă de la Baia Mare.

Celelalte două noi achiziții vin atât din țară, cât și dintr-un campionat străin. Raluca Băcăoanu, în vârstă de 31 de ani, vine de la SCM Râmnicu Vâlcea, și ar aduce o întărire în zona centrală a terenului, jucătoarea de origine doborgeană fiind pivot.

O altă zonă a semicercului pe care Horațiu Pașca dorește să o întărească este zona interului stânga, acolo unde va veni ucrainianca Natalia Savchyn, jucătoarea echipei Galichanka Lvov.

O altă revenire în lot este cea a interului stânga Szilvia Szabo, jucătoarea fiind refăcută după o accidentare la începutul sezonului actual, acesta suferind o intervenție chirurgicală.

Vor fi și plecări din echipă, singura confirmată de Radu Moldovan fiind muntenegreanca Ljubica Nenezic. Eugen Cosma precizează că mai există jucătoare aflate la final de contract, situații în care încă nu s-au luat decizii, nici de către club, dar nici de către jucătoarele în cauză.

Indiferent de deciziile care se vor lua luni în FRH, Gloria 2018 își continuă programul de pregătire și se speră la o revenire în teren cât mai repede posibil, însă fără a se forța o situație destul de sensibilă, căci, așa cum ne spunea Eugen Cosma, „sănătatea întregului lot este mai presus de orice altă dorință de a juca”.

Legat de o viitoare posibilă prezență în cupele europene, Cosma a reiterat faptul că toți factorii implicați în deciziile legate de club își doresc acest lucru: „Dacă actuala ediție a campionatului se va anula, atunci, conform clasării noastre din ultima ediție de campionat desfășurată integral, respectiv locul 3, ne vom lupta din nou pentru accederea în fazele superioare al viitoarei Cupe EHF, indiferent cum se va numi aceasta. Dacă se vor lua alte decizii la nivel de FRH, atunci ne vom înscrie pentru acordarea unui „wild card” pentru prezența în cupele europene, acolo unde îndeplinim toate condițiile pentru a beneficia de acesta”.

Indiferent cum vor decurge în continuare lucrurile în FRH, atenția conducerii clubului, a stafului și mai ales a jucătoarelor este concentrată pe pregătire. Cel mai probabil noul sezon va începe prin septembrie, atunci când sperăm că și spectatorii iubitori de handbal vor fi prezenți alături de echipa de suflet.

 

surse foto: arhivă, facebook/gloria2018, ionur_buharu/hand_ball, imgur.com

Adauga comentariu