Gloria 2018 a pierdut ultimul meci al turului Ligii Florilor acasă la CSM București: 28 – 25 (15 -15). Urmează meciul cu Odense din Cupa EHF

Între două meciuri europene, Gloria 2019 a făcut și deplasarea la CSM București pentru ultima partidă a acestui tur de campionat.

Prima repriză a avut ruperi de ritm din partea ambelor echipe, prima la conducere fiind gazdele de la CSM. Bucureștencele au avut chiar și cinci goluri avans, dar spre finalul reprizei, pe fondul unei relaxări a sportivelor de la CSM, fetele noastre au revenit și au reușit să egaleze. Scor la pauză: 15 – 15.

După revenirea de la vestiare, Gloria reușește să ia conducerea pe tabelă pentru prima dată în acest meci, chiar și la două goluri diferență. Tot la pauză, Horațiu Pașca face o mișcare interesantă și trimite pe teren pe Diana Șamanț în locul pivotului „de serviciu”, Daniela Rațiu.

Nu a durat mult revenirea „războinică” a gloristelor de după pauză, CSM reușind să revină și să preia din nou conducerea. Gloria a avut în ultima perioadă de timp mari probleme la revenirea din pauză, fiind momente care au decis soarta multor partide. De acestă dată, Horațiu Pașca a încercat o revenire în forță, ceea ce s-a văzut în primele 5-6 minute ale reprizei secunde, dar experiența bucureștencelor a dus la reechilibrarea partidei. Din păcate, nu au lipsit ratările sau șuturile slabe către poarta adversă, din fericire, paradele portarului Ljubica Nenezic au făcut ca scorul să nu ia amploare în dretul CSM-ului.

Unul din blestemele Gloriei a rămas portarul advers. În această partidă, Grubisic Jelena a fost cea care a închis poarta CSM-ului în fața sportivelor lui Pașca. Un alt atu al bucureștencelor a fost însăși Cristina Neagu, care și-a arătat valoarea și în acest meci. Dacă în partidele precedente ale Gloriei, ultima jumătate a reprizei secunde a aparținut jucătoarelor noastre, de această dată nu s-a mai reușit.

Rezultat final CSM București – Gloria 2018: 28 – 25.

Pentru Gloria 2018 au marcat: Dincă (5), Pristăvița (2), Șamanț (2), Elisei (3), Ilyina (3), Rațiu (2), Vasileuskaya (6) și Costa (2).

 

Următorul meci al Gloriei va avea loc duminică, 19 ianuarie, la Odense, în cadrul grupei C a Cupei EHF.

 

 

Adauga comentariu