Fostul consilier al prefectului, Eugen V. Cosma, este noul director al Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud! Juristul a fost singurul participant la concursul pentru acest post

După plecarea inexplicabilă a fostului director al clubului, Marius Pintea, postul a fost scos la concurs de către diriguitorii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, „patronii” de drept a formațiunii sportive. Astfel, la concurs s-a înscris un singur candidat, care a și câștigat cea mai înaltă poziție din club.

Este vorba de Eugen V. Cosma, un jurist de 44 de ani. Acesta a făcut parte din echipa de consilieri din cadrul Cabinetului Prefectului, fiind chiar directorul de Cancelarie în ultima perioadă. Cosma a activat aproape un deceniu în cadrul grupului de firme Metropolis, acolo unde a deținut funcția de administrator general.

Cosma nu este înregimentat politic, conform declarației de interese. Deține un teren de 1200 metri pătrați în intravilanul Bistriței și un apartament dobândit în anul 2010, prin cumpărare, împreună cu soția sa, Mihaela.

Funcția supremă din cadrul Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este retribuită cu suma de 12.000 lei.

Adauga comentariu