Festival HORROR la Bistrița: HILLTOP „omagiază” ziua de VINERI 13, pe Dealul Budacului! Evenimentul poartă amprenta POV21

În timp ce viziunea unor instituții creditate pentru a organiza diferite evenimente, urbane sau mai puțin urbane, o cam ia la vale, ingeniozitatea tinerilor bistrițeni de la POV21 urcă dealuri! La propriu, căci ultima găselniță în materie de evenimente dedicate entertainmentului și socializării ne invită pe un vârf de deal, denumirea festivalului fiind cât se poate de grăitoare în acets sens: HILLTOP!

Năstrușnicii de la POV21, o comunitate de tineri întreprinzători în materie de evenimente, se agață șăgalnic de potrivirea dintre ziua de vineri și numărul fatidic 13, o sintagma deja asociată cu filmele horror.

Ei bine, dacă superstiția lui „vineri 13” are rădăcini prin evul mediu (13 octombrie 1307, dată la care au fost arestați majoritatea cavalerilor templieri), conștiința populară actuală leagă această combinație de un film de groază, „Vineri, 13”, peliculă ce contopește ideea de superstiție cu întâmplări horror.

Ce vor tinerii bistrițeni să facă cu acest festival? Probabil este felul lor de a răspunde superstițiilor, într-o zonă deloc lipsită de întâmplări și personaje din arealul horror. Dracula, contele bârgăuan, se pare că s-ar fi născut într-o zi de vineri, 13!

Cum vor cei de la POV21 să răspundă superstițiilor? Cum știu ei mai bine, specific vârstei:

„Vă era dor de un party outdoor neîngrădit, cu de toate, până dimineața? Pe 13 și 14 septembrie pe Dealul Budacului (Zona Serbările Zăpezii) va avea loc ediția inaugurală a HillTop Festival. Ce e festivalul ăsta? Party cu foc de tabără, mâncare, băutură, mii de wați de muzică cu DJ Rocky și filme bune. Prima ediție a acestui festival va fi una horror, cu atmosferă de lună sângerie... Intrare liberă? Bifat! Camping cu prietenii? Sună-i, luați cortul, sacii și hai! De restul ne-am ocupat noi. Activități surpriză? Normal că da! Ecran de 4 metri? Nici nu se putea altfel. Apropo! Pe lângă o atmosferă de groază, avem personaje transpuse în realitate care să vă bântuie seara. Știm că voi, petrecăreților, nu sunteți mulțumiți dacă distracția nu se-ntinde până în zorii dimineții. Luna plină ne va acompania live, proiectată de pe telescoape pe un ecran gigantic, iar bonus veți avea parte de un film... surpriză! De asemenea, pentru că vrem să premiem ținutele deosebite în cadrul unui concurs, vă așteptăm costumați/mascați horror alături de DJ Rocky să ne distrăm împreună în maniera „vineri, 13”!” – ne-au explicat organizatorii.

Și pentru că cei de la POV21 sunt meticuloși în tot ceea ce fac, ne-au pus la dispoziție și programul evenimentului, pe care-l publicăm integral (din superstiție):

Program:

- vineri ora 19 deschidere, muzica live, bratari fosforescente la intrare

- vineri ora 20 film horror proiectat pe ecranul de 4m

- vineri ora 22 karaoke si foc de tabara

- vineri ora 23 premiere costumatie horror

- vineri ora 23:30 Party

- sambata ora 18 activitati reacreative, bratari fosforescente la intrare

- sambata ora 20 film horror proiectat pe ecranul de 4m

- sambata ora 22 karaoke si foc de tabara

- sambata ora 23 premiere costumatie horror

- sambata ora 23:30 Party

Vă dorim distracție plăcută, deloc liniștită și... atenție la mâța neagră!

 

Adauga comentariu