Femeie de 63 de ani, găsită moartă într-o fântână din Prundu-Bîrgăului. Pompierii au extras cadavrul la suprafață (VIDEO)

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care o femeie de 63 de ani, din Prundu Bargaului a decedat. Aceasta a fost găsită decedată astăzi, într-o fântână din apropierea locuinței sale. În cauză urmează a fi efectuată necropsia cadavrului, care va stabili cu exactitate cauza  decesului.

Conform ISU BN, Garda de Intervenție Prundu Bîrgăului a intervint pentru căutarea unei persoane sex feminin care ar fi căzut într-o fântână ăn localitatea Prundu Bîrgăului, pe Secu, lângă cimitir. „Fântâna este adâncă, aproximativ 15 - 20 m până la luciul apei. In sprijinul pompierilor de la GIS Prundu Bârgaului a fost direcționat spre locul indicat un echipaj de pompieri de la Detasamentul Bistrita cu o autospeciala cu accesorii specifice. Femeia în vârstă de aproximativ 63 de ani a fost scoasă din fântână adâncă de peste 20 m. Un coleg - echipat cu accesorii specifice și asigurat de ceilalți pompieri - a coborât în fântână și a extras victima pentru a o preda echipajului de medicină legală”.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

Adauga comentariu