Efectul Caracal în Bistriţa-Năsăud: persoanele dispărute apar ca ciupercile după ploaie, iar poliţiştii sunt mai harnici ca oricând

6 minori și 20 de adulți sunt dați dispăruți în județul Bistrița-Năsăud. Cifrele au fost făcute publice după tragedia de la Caracal, atunci când autorităţiile judeţene dar şi prefectul de BN, Ovidiu Frenţ, a stat cu spaima destituirilor, pe modelul „urma scapă turma”. Din fericire, la Bistriţa-Năsăud nu este înregistrată vreo persoană răpită, sechestrată sau torturată.

Tare de tot e faptul că efectul Caracal face adevărate minuni, mai ceva ca pupatul moaştelor la IPJ Bistriţa-Năsăud, şi nişte dispăruţi, mai multe dipărute, apar, rând pe rând, fiind găsite de poliţiştii din Bistriţa.

Astfel, o minoră de 14 ani din oraşul Sângeorz Băi, anunţată la Poliţie că a dispărut, a fost depistată în localitatea Frasinul, județul Suceava, la locuința unui tânăr de 21 de ani. De asemenea, s-a stabilit faptul că tânăra a plecat voluntar de la domiciliu în seara de 7 august. Aceasta a fost internată în Centrul de Plasament Suceava, urmând a fi încredințată părinților. De asemenea, alte două minore, una de 13 și alta de 16 ani, au fost depistate şi predate Centrului pentru Protecția Copilului Bistriţa, cele două fiind date dispărute. Mai mult, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei de la Acțiuni Speciale, l-au depistat pe o stradă din municipiului Bistrița pe un tânăr de 15 ani, care era căutat, fiind plecat voluntar din Centrul de Protecție a Copilului Beclean, din data de 18 aprilie. Acesta a fost încredințat reprezentanților Centrului și a fost revocată măsura căutării la nivel național.

Prefectul judeţului Ovidiu Frenţ spune că minorii dispăruţi locuiesc în centrele de tip familial, unde există o supraveghere semideschisă, neexistând vreo interdicţie în a pleca: „Așa că unii dintre ei părăsesc fără bilet de voie casa de tip familial. Conform regulamentelor în vigoare, poliția este anunțată de dispariție după 24 de ore, doar că, în cele mai multe cazuri, ei se întorc sau sunt găsiți foarte repede, unii dintre ei făcând asta în mod frecvent (...) La ora actuală nu avem identificate persoane răpite, sechestrate sau, Doamne ferește, decedate în condiții violente”, a conchis prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

Adauga comentariu