După cinci ani, Klaus Iohannis a ajuns și la Bistrița: „Sunt foarte impresionat de numărul mare de bistrițeni care m-au întâmpinat!”. Au fost vreo 200... (FOTO-VIDEO)

Campania electorală pentru turul II al alegerilor prezindențiale a fost marcată la Bistrița de prezența candidatului susținut de Partidul Național Liberal, Klaus Iohannis. Președintele României, care candidează pentru un nou mandat, a ajuns în județul care a scos al treilea rezultat electoral din țară, în favoarea sa, venind de la o altă întâlnire electorală, de la Baia-Mare.

Chiar dacă la nivelul municipiului, în favoarea lui Iohannis au votat peste 18.000 de bistrițeni, în primul tur, sâmbătă, 16 noiembrie, pe Pietonalul bistrițean nu au fost mai mult de 200 de persoane, chiar și ținând seama de faptul că a fost o zi de sâmbătă destul de frumoasă.

Primirea președintelui a fost una molcomă, tipic ardelenească, fără ovații, dar cu reprize de aplauze. Nu au lipsit cadourile și tradiționala pâine cu sare, dar și ședințele de tip selfie cu simpatizanții.

Alături de Klaus Iohannis, la Bistrița, au mai fost prezenți, pe lângă staful județean de partid și „gazda” Robert Sighiartău, Ben Oni Ardelean și Rareș Bogdan, cel din urmă fiind și el „curtat” pentru selfiuri.

După o scurtă întrevedere cu primari liberali și reprezentanți ai partidului din județ, întâlnire avută la sediul PNL aflat pe „ruta” prezidențială, întreg staful s-a deplasat, tot pe jos, către Sala Polivalentă din municipiu, acolo unde s-a organizat întâlnirea electorală cu susținătorii candidatului.

În holul Sălii Polivalente, Klaus Iohannis a fost întâmpinat de echipa de robotică „Bolts and Gears” a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, președintele asistând la o mică demonstrație, după care a urmat un scurt brieffing de presă.

Sala Polivalentă, însă, a fost arhiplină. Peste 1.000 de simpatizați au fost prezenți la întâlnirea cu Klaus Iohannis, președintele reiterând faptul că este într-o luptă continuă cu PSD, dar și aducând mulțumiri votanților săi pentru ultimele rezultate electorale. Bistrițenii care nu au mai reușit să prindă un loc în sală, sau nu au fost înscriși pe listele de prezență ale organizațiilor din județ, au putut urmări evenimentul în fața unui ecran gigant amplasat în fața Sălii Polivalente.

 

Adauga comentariu