Dr. Doru Stere despre situația stomatologilor bistrițeni în pandemie: „Vineri știam că totul e normal, duminică am aflat nu mai putem lucra deloc”

Una din profesiile grav afectate de pandemie la nivel mondial este cea de stomatolog. Nici dentiștii bistrițeni nu au scăpat de lovitura SARS CoV-2, aceștia trezindu-se peste noapte cu cabinetele închise, fără citație, fără preaviz. Unul din medicii stomatologi bistrițeni, dr. Doru Stere, ne-a răspuns întrebărilor legate de această perioadă dificilă pentru toți, însă ne-am canalizat atenția asupra stomatologiei.

Reporter: În ce măsură a fost afectată activitatea unui cabinet stomatologic, financiar vorbind, mai ales că aveți angajați, chirii etc?

Doru Stere: Toate cabinetele stomatologice au fost lovite în mod direct și brutal, în special de Ordonanța Militară nr 2. Vineri știam că totul e normal, duminică am aflat că luni nu mai putem lucra deloc. De pe o zi pe alta, totul s-a schimbat. Aveam lucrări începute și nefinalizate, pacienți în așteptarea lucrărilor de laborator, facturi scadente în perioada imediat următoare, salarii de plătit, cheltuieli directe scadente. Simplu spus, veniturile au dispărut complet, dar obligațiile de plată au rămas la fel ca înainte. Ulterior lucrurile s-au mai liniștit, cu șomajul tehnic și amânarea plății ratelor, dar furnizorii au trebuit platiți. Am înțeles necesitatea de a se opri activitatea, dar a fost o lovitură dură pe care au încasat-o toate cabinetele stomatologice. Foarte puțini medici stomatologi au alternative financiare. De obicei, stomatologia e singura sursă de venit. Pentru mulți medici situația este destul de complicată.

Rep.: Cum a relaționat stomatologul Doru Stere cu pacienții săi în această perioadă, dacă a interacționat?

D.S.: Am păstrat legatura doar telefonic și online. Am încercat să ofer sprijin, suport, de la distanță, și acolo unde a fost nevoie am direcționat pacienții spre serviciul de urgență organizat la Policlinica Bistrita. Acolo sunt medici care asigură tratamentele de urgență, în mod gratuit, ceea ce e un mare ajutor. Le mulțumim pentru efortul depus. Dificil a fost acolo unde erau tratamente începute, care în perioada aceasta ar fi trebuit continuate. Sunt situații unde, dacă nu faci lucrurile la vreme, problemele se agravează. De multe ori e la limita malpraxisului.  Am stabilit cu pacientul un parcurs de tratament, iar etapa care trebuia efectuată acum nu o mai facem. Dacă apar complicații din această cauză, este o situație delicată, atât pentru pacient cât și pentru medicul curant. Aici nu ne-a ajutat nici faptul că procedurile pe care avem voie să le facem în urgență sunt foarte limitate. Acoperă doar urgențele majore chirurgicale. În stomatologie sunt mult mai multe situații de urgență medicală, care nu au fost prinse în acea prevedere.

Rep.: Ați avut intervenții de urgență?

D.S.: Deloc. Pentru a putea face stomatologie de urgență în perioada COVID-19, măsurile de prevenire a răspindirii bolii în stomatologie sunt binevenite, dar foarte restrictive, în România cel puțin.  Au fost gândite doar la nivel de cabinete UPU. În multe județe nu este cabinet stomatologic la UPU. Ca exemplu, trebuie sa ai două uși la cabinet, una pe care să intre și una pe care să iasă pacienții. 99% din cabinetele din România nu au două uși. S-a recomandat nebulizatorul pentru dezinfectarea aerului. Acesta e un aparat folosit în spitale, săli de operații, nu se poate efectiv folosi în siguranță într-un cabinet stomatologic. Plus că același lucru îl face o lampă UV. Pauza de 2 ore între pacienți, etc. Sunt investiții mari și de aparatură și de timp, care nu poți știi dacă le amortizezi sau o să mai avem nevoie de ele și peste 3 luni. Clinicile mari au putut să iși permită aceste investiții, un cabinet individual nu. În plus, ca alegere personală, am ales să nu mă expun, avem doi copii și asta e mai important pentru noi. Cert este și că DSP-ul, ca structură, nu a fost deloc pregătită să gestioneze aceste lucruri. Și sincer, parerea mea este că nu e vina oamenilor din DSP. Modul de funcționare și organizare a DSP nu a fost pregătit pentru asta. La Bistrița au fost lucruri clare și bine făcute, dar știu situații în țară unde au degenerat lucrurile în perioada asta.

Rep.: Sunt lucrări dentare începute și neterminate în aceasta perioada. Ce se întamplă în astfel de situații, evident la nivelul pacientului?

D.S.: Sunt din păcate situații de acest gen. Pacienții au înțeles imposibilitatea continuării tratamentului. Din păcate, cu cât trece timpul, lucrurile se pot agrava, situațiile dentare se pot schimba, întotdeauna în mai rău. Putem spera doar la luciditate din partea factorilor de decizie, pentru a putea începe activitatea cât de repede posibil. Mai ales că, în stomatologie, măsurile de prevenție și dezinfecție au fost mereu la un foarte înalt standard.

Rep.: Cum au reacționat organizațiile profesionale care vă reprezintă la situația actuală ?

D.S.: Reacțiile au fost diferite. La unele dintre ele, în mod sigur nu din rea-voință, am constatat că nu erau pregătite să gestioneze o situație de acest gen. Din Clinica Universitară sau dintr-o clinică cu 10-15 scaune stomatologice lucrurile sunt diferite. Și au sugerat ministerului lucruri care nu se pot aplica la țară sau în cabinetele individuale. Alte organizații profesionale au reușit să coaguleze grupuri de medici implicați în practică privată care să caute solutii mai aplicate. Per total, învățăm cu toții din această criza. În mod cert, mulți dintre medici consideră că avem nevoie de o organizație profesională care să ne poată reprezenta mai corect în relația cu statul și guvernul. La fel de sigur este că trebuie regândit modul în care stomatologia privată se raportează la Stat, și invers, modul cum suntem priviți de către Stat. Actualmente, 95% din Medicina Dentară este privată, dar relația cu Statul e făcută de oameni angrenați în cei 5% din Medicina Dentară de la Stat. Asta va trebui să se schimbe pe viitor.

 

Dr. Doru Stere este printre primii medici stomatologi din țară care a acceptat să intre într-un program pilot legat de tratamentele stomatologice de specialitate la copiii cu autism. Medicul stomatolog bistrițean are 45 de ani, este căsătorit cu avocata Ștefania Stere și au doi copii.

 

 

 

Adauga comentariu