Doi bistrițeni, lideri de organizații județene, la întâlnirea cu Viorica Dăncilă de la Cluj-Napoca. Liviu Alexa despre Radu Moldovan: „Unul dintre cei mai tari manageri ai administrației locale din România”

Candidatul Partidului Social Democrat la președinția României, Viorica Dăncilă, s-a aflat marți, 29 octombrie, la Cluj-Napoca, într-o vizită electorală. În prima parte a zilei, Dăncilă a fost la Dej unde s-a întâlnit cu agricultorii, a vizitat Spitalul Municipal și fabrica Pehart Tec. Ulterior, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu autoriățile locale și cu localnicii din comuna Săndulești, apoi a avut loc o întâlnire cu membrii și simpatizanții PSD.

La această întâlnire au participat, pe lângă Viorica Dăncilă, Mihai Fifor, secretarul general al partidului, Petre Daea, ministrul interimar al Agriculturii, dar și lideri locali ai PSD din Ardeal. Emil Radu Moldovan a fost și el prezent, moment scos în evidență de un alt bistrițean, Liviu Alexa, președintele organizației gazdă, PSD Cluj:

„Oricum, n-aș putea să uit și să-i prezint pe toți prietenii și colegii mei, care au venit în această seară.

Încă o dată, bine ai venit, Viorica, la Cluj!

Cu adevărat la Cluj!

Bine ai venit, Mihai Fifor, vicepremierul nostru și secretarul general al partidului!

Bine ai venit, Petre Daea, cel mai tare ministru al Agriculturii!

Bine ai venit, la Cluj, Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud! Unul dintre cei mai tari manageri ai administrației locale din România!”.

Alexa, cel mai proaspăt lider de organizație județeană a PSD, a ținut să-i mulțumească pentru prezență, dar și pentru exemplu, primului președinte al PSD Cluj, Grigore Zanc, dar și echipei cu care bistrițeanul naturalizat la Cluj-Napoca a pornit în campania electorală:

„Vreau să aplaudați foarte tare pentru primul președinte PSD Cluj, Grigore Zanc, profesorul nostru!

Numele meu este Liviu Alexa, am patruzeci de ani, sunt jurnalist, sunt om de afaceri, și în ultimii 15 ani, oameni buni, am fost tare singur. 

M-am bătut cu „spada” cuvintelor, cu Boc, cu Tișe, cu clica pedeliștilor în Cluj, dar m-am bătut singur, pentru că deși mă „băteam” cu interlopi, cu bogătani, cu afaceriști dubioși, cu judecători corupți, eu nu vă aveam pe dumneavoastră, nu aveam în spate o echipă, și acum înțeleg ce înseamnă, cu adevărat, să ai o echipă!”, a declarat Alexa.

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al PSD Bistrița-Năsăud, s-a arătat încrezător în echipa condusă de Alexa, sfătuindu-l pe acesta și pe echipa lui să ridice capul, considerând că PSD Cluj va reuși să câștige alegerile:

„Emil Boc, spune lumea, e minune! Păi normal că e minune, înoată singur. Aveți nevoie, dragi colegi de la Cluj, de un singur lucru: de voință! Aveți nevoie de încredere, de curaj, de muncă în echipă. Dacă aveți capacitatea să lăsați orgoliile deoparte, aveți timp să vă certați după alegeri, nu vă certați înainte. Puteți face echipă să câștigați alegerile în Cluj. Paradoxal, în Cluj-Napoca sunt cei mai mulți intelectuali, iar în lumea civilizată intelectualii sunt de stânga. E nevoie de înțelepciune, trebuie să găsiți un candidat să prezinte încredere în fața oamenilor. I-am spus și lui Liviu, du-te Liviule la Universități și dă-le organizația. La Bistrița n-a fost simplu, a fost nevoie de foarte multă muncă, politica nu se face la frecvență redusă. E momentul să ridicați capul sus, să stați de vorbă cu fiecare om”, a precizat Moldovan.

 

Adauga comentariu