Din categoria „ai parcat ca un bou”, din nou Ovidiu! De această dată nu Crețu, ci Florean: liberalul încalcă regulile de circulație, dar latră la alții când acestea nu se respectă

Ne-am obișnuit să-l vedem pe Ovidiu Crețu în diferite ipostaze în afara legislației rutiere, parcând unde și când îl taie necesitățile, nu neapărat fiziologice. De această dată un alt Ovidiu, care joacă ipocrit un rol de preacinstit, comite fărădelegi...

Consilierul județean PNL, Ovidiu Florean, stașnic apărător al Legii când vine vorba de alții, joacă un rol desprins din nemuritorul Caragiale. Acesta și-a parcat bolidul într-un loc interzis, dar regulile de circulație au o valoare minimală când vine vorba de propria persoană.

Florean este recunoscut pentru lupta sa acerbă cu președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, pe care-l acuză de ilegalități. Foarte bine face! Derapajele mai-marilor trebuie făcute publice și sancționate ca atare, atunci când acestea există. Cu probe, dacă se poate, dacă nu, cu lătrături.

Însă nu este puțin de domeniul ipocriziei să latrii la alții când și tu încalci legi? Sau cele de circulație sunt din domeniul light al regulilor generale, așa că încălcarea legilor rutiere este mai puțin importantă decât încălcarea altor legi.

Mai mult, Ovidiu Florean taxează în mediul online pe cei care parchează neregulamentar, adică pe cei din categoria „ai parcat ca un bou”, cu share-uri peste share-uri:

Așadar, cum rămâne cu ipocrizia unora?! Hai cu share-ul, domnule consilier!

Comentarii

cititor

21.02.2020 08:55

Da de unde stiti voi ca masinile parcate ... nu sunt ale unor  " handicapati " ... ?Aia pot parca. Daca le da amenda politia,  la contestatia inaintata la judecatorie vor anexa " certificatul de handicapat " si vor fi exonerati de amenda .  Le recomandam ca pentru a nu fi amendati, sa-si lipeasca pe viitor acest certificat pe unul dintre geamurile de la masina . 

Florina

15.03.2020 15:32

Un gunoi stradal Infect este acest Ovidiu Florean!!!   

Adauga comentariu