Diaspora din Bistriţa îi dă peste nas vicelui Niculae: „Am fost deja acasă, am văzut, ne-am interesat și am ajuns la concluzia că nu se poate!”

Pe 5 august, narcisistul politruc Cristian Niculae anunța pe pagina proprie de Facebook un eveniment organizat într-adevăr cu sprijinul Primăriei municipiului Bistrița, dar care are o altă sursă inteligentă la bază, și anume platforma RePatriot - o comunitate de peste 50.000 de like-uri, constituită ca o platformă de inspirație, consiliere și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară.

Ce spunea atunci Niculae? Că îşi doreşte “ca bistrițenii din diaspora să se întoarcă acasă!”. De altfel, toată postarea este construită în jurul propriului eu, tipic deja pentru acest personaj autocentrat în tot ceea ce înseamnă actuala administrație locală.

Trebuie ştiut faptul că evenimentul „Ziua Diasporei”, este o  conferință și nu o „manifestație”, care va avea loc vineri, 23 august, între orele 11.00 și 14.00, la sediul Primăriei Bistrița, în sala de consiliu, și are ca scop conectarea antreprenorilor din diaspora la cei din mediul de business local. Ambasadorii RePatriot pentru acest eveniment sunt doi bistrițeni „repatriați”, care au reușit să-și deschidă afaceri în țară după o perioadă de „exil”.

Despre aceasta am scris aici.

Ce îi răspund  cei din Diasporă: „Domnule Cristian Niculae, o mare parte din Bistrițenii din diaspora am fost deja acasă, am văzut, ne-am interesat și am ajuns la concluzia că nu se poate!

-Pentru ce vreți să ne întoarcem, să vedem lucrări de anvergură ca Piața Decebal?
-Să circulăm pe străzile proaspăt asfaltate din bordură în bordură, să constatăm că-s o batjocură?
-Să facem studii superioare ca să ne uităm cum joburile din instituțiile publice sunt mereu ocupate de neamuri și amante?
-Să ne întoarcem ca să ne spunem și arătăm nemulțumirea și să ne gazați sau să ne bateți?

Domnule Cristian Niculae:
-Unde erați când domnul Crețu făcea credite în numele bistrițenilor pentru o pârtie inutilă din toate punctele de vedere, nu mai vorbim despre profitabilitatea acesteia?
-Unde erați când bistrițenii au plătit de două ori strada lui Radu Moldovan pentru că Frasinul nu și-a făcut treaba?
-Unde erați când marcajele de siguranță rutieră de 200.000€ au început să se șteargă la prima ploaie?
-Unde erați când o ploaie banală inunda Bistrița în timp ce angajații A.D.I. apă canal primesc și vouchere de vacanță, pe lângă salariile nesimțite ?
-Unde erați când incompetența, lipsa de profesionalism și pregătire din Poliția Locală i-a denigrat și pe polițiștii care își merită salariul?
-În ce oraș European ați văzut schimb valutar mobil în fața instituțiilor bancare?

Putem continua la nesfârșit, însă bănuiesc că aveți același interes ca și pentru nevoile bistrițenilor pe care îi reprezentați și care v-au ales...
V-au ales, dar nu o să o mai facă!”, a scris Nelian pe Facebook.

 

Comentarii

Vizitator

12.08.2019 16:30

„Prostul, dacă nu-i fudul, parcă n-ar fi prost destul”. Acest Cristian Niculae cunoscut si sub numele Wannabe, dupa ce  și-a anunțat deja intenția de a candida la Primăria Bistrița, a facut recent o afirmatie de-a dreptul idioata pe un post local de televiziune, spunând, culmea, că el are încredere în sine: ”Îmi doresc ca cetățenii să aibă încredere în mine, îmi doresc să fiu primarul municipiului Bistrița, cred că voi fi noul primar al Bistriței. Eu cel puțin am încredere în mine". 

Balan Marius- e...

13.08.2019 12:23

Wanabe ca wanabe dar sa ne fereasca Domnul de inca un primar cu numele  de primarul DRUJBA !

Adauga comentariu