Dezbaterea – un subiect dezbătut și la Bistrița: „Cu această doamnă nu am acceptat discuția, în principal că este reprezentanta unui partid care este nedemocratic”, a subliniat Iohannis (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bistrița într-o vizită electorală, a ținut un scurt brieffing de presă înaintea întâlnirii cu o parte din simpatizanții și votanții acestuia, veniți în număr destul de mare la Sala Polivalentă din municipiu.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns, astăzi, aici, în Bistrița, este un oraș în care am mai fost de câteva ori. De fiecare dată am venit cu mare plăcere. Astăzi, știți bine, pentru campania electorală și sunt foarte, foarte impresionat de numărul mare de bistrițeni care m-au întâmpinat cu căldură, am făcut poze, am schimbat impresii și constat că este o atmosferă foarte, foarte frumoasă aici la voi în Bistrița”, și-a început Iohannis întâlnirea cu jurnaliștii.

Legat de faptul că exact acum cinci ani Iohannis câștiga alegerile pentru funcția de președinte, acesta a declarat că speră ca acest lucru să se repete, subliniind faptul că „alegătorii sunt eroii acestor alegeri”. Nu au lipsit atacurile îndreptate către Partidul Socila Democrat:

„Nu mai suntem unde am fost în 2014, dar din păcate, în ultimii trei ani am avut un guvern care a guvernat împotriva românilor, mai exact trei guverne PSD, cu care mie mi-a fost foarte greu să mă-nțeleg și cred că acum, când avem un guvern liberal lucrurile se pot mișca mult, mult mai repede și nu doar că o să mă implic, de data asta sunt foarte hotărât să schimbăm lucrurile mult în bine”.

O problemă care a fost ridicată de jurnaliști a fost cea legată de alegerea primarilor în două tururi, opțiunea președintelui fiind una clară pentru reintroducerea acesteia în sistemul electoral:

„Eu m-am mai exprimat în această chestiune și pot să vă spun foarte franc: eu sunt clar pentru alegerea primarilor în două tururi. Este, evident, nevoie de discuții politice și la nivel de Parlament, dar dacă ar fi după opțiunea mea, eu aș merge clar pe două tururi, fiindcă așa e cel mai corect pentru comunități, să aleagă pe cel mai bun”.

Subiectul dezbaterilor nu a rămas neatins nici la Bistrița, Iohannis vorbind în special despre dezbaterea de marți, o dezbatere făcută fără contracandidat:

„Pentru întâlnirea de marți practic voi invita persoane care sunt foarte bine în temă, politologi, formatori de opinie, jurnaliști, deja am un cerc de oameni care vor fi invitați. Vom discuta pe toate temele care sunt de interes într-o campanie de prezidențiale, despre mandatul care a trecut, despre reușite, despre ce s-ar fi putut face, poate, mai bine, și urmează să se facă în al doilea mandat, despre diferite teme de interes pentru public. Pentru mine este importantă această dezbatere, fiindcă românii sunt foarte interesați de aceste teme și din acet motiv am gândit un format care realmente ajunge la chestiune, nu o discuție formală sau de tip can-can, discuție aplicată pe ce am făcut și ce vom face”.

Bineînțeles, subiectul refuzului dezbaterii față-în-față cu candidatul PSD, Viorica Dăncilă, nu a putut fi evitat. În această situație, Iohannis a schimbat puțin registrul și a precizat că reprezentarea partidului din care face parte doamna Dăncilă ar fi problema, nu doamna în sine:

„Cu această doamnă nu am acceptat discuția în principal că este reprezentanta unui partid care este nedemocratic, care a guvernat împotriva românilor și eu nu sunt dispus să legitimez așa ceva. Nu cred că prezența la vot va fi influențată de acest lucru, poate în sens pozitiv, nu negativ”, a concluzionat Iohannis.

Comentarii

Vizitator

17.11.2019 15:27

PSD-ul este un partid nereformat cu puternice apucături comuniste. Lucrul acesta a fost demonstrat in repetate rânduri când s-a aflat la putere. Două din cele mai recente exemple s-au intâmplat in ultimii 10 ani. In primul rând fost „Marțea Neagră” din 10 decembrie 2013 care a fost numită așa de către unii reprezentanți ai societății civile și de o parte a presei din cauza adoptării unor legi (sau încercarea de a adopta în cazul altora) sau amendamente controversate la legi, care în opinia opozanților ar însemna un regres democratic și un atentat la statul de drept; parlamentarii fiind acuzați că și-au acordat o super-imunitate. Modificările legislative au stârnit la vremea respectiva un val de proteste și reacții, atât pe plan intern cât și extern. In al doilea rând, este vorba despre Ordonanța nr. 13/2017. Tot intr-o zi de marti, pe 31 ianuarie, 2017, Guvernul PSD a aprobat o Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. Ordonanta continea proiecte legislative care ar institui amnistia și grațierea pentru o categorie largă de infracțiuni, de care s-ar bucura și unii dintre oficialii PSD, inclusiv președintele partidului, Liviu Dragnea. S-a vehiculat și ideea că cele două proiecte i-ar permite să ajungă premier. Sau că abuzul în serviciu s-ar putea investiga numai în cazul unei plângeri prealabile. Au urmat proteste în toată țara și pana la urma ordonanta a fost respinsă.Concluzia este că PSD-ul cum ajunge la putere , are mai mare grijă de clientela politică decât de cetătenii tării, conform zicalei: „Milă mi-i de tine,dar de mine mi se rupe inima.”

Adauga comentariu