Debut frumos în Cupele Europene a handbalistelor de la Gloria, în deplasarea din Polonia: MKS Lublin – Gloria 2018 - 22:22

Primul pas în cupele europene făcut de handbalistele antrenate de Horațiu Pașca a fost unul curajos, în Polonia, acolo unde Gloria 2018 a reușit o remiză în fața campioanelor Poloniei, MKS Perla Lublin.

Meciul a fost început în forță de jucătoarele noastre, acestea reușind în prima parte a primei reprize să dețină controlul tabelei de marcaj, având chiar și 5 goluri avantaj. Repriza a fost una alertă, cu faze spectaculoase de ambele părți, fiecare echipă având situații favorabile și ratate, dar și contraatacuri finalizate.

Numele cel mai des pomenit de comentatorul polonez a fost cel al jucătoarelor Gloriei Daniela Rațiu, Valentina Ardean Elisei, sau cel al portarului Zoqbi de Paula. Nici sportivele din Lublin nu au fost mai prejos, acestea reușind o revenire în partea secundă a primei reprize, fiind chiar în postura de a egala la 10, dar de Paula, portarul Gloriei, nu a permis acest lucru.

Weronika Gawlik, portarul MKS Lublin, a reușit să enerveze jucătoarele Gloriei prin paradele sale, apărând către finalul primei reprize și un 7 metri executat de Ardean Elisei. Natalia Nosek, Joanna Gadzina și Joanna Szarawaga s-au remarcat prin „ghiulelele” trimise în plasa porții Gloriei.

Scor la pauză, 12 – 10 în favoarea jucătoarelor Gloriei 2018!

După pauă, mai motivate au intrat jucătorele MKS, iar grație Dominikăi Wiekowska au preluat conducerea la corul de 14 – 13. Din acest moment s-a simțit presiunea reală a unui meci de nivel european. Au urmat o serie de greșeli personale din partea ambelor echipe, păstrându-se echilibrul minute bune pe tabela de marcaj.

Cu 7 minute înainte de final, Gloria reușește să preia din nou conducerea la un gol, 19 – 20, dar jucătoarele de la MKS a preferat să joace mult mai dur și să mențină egalitatea pe tabela de marcaj. Finalul meciului a fost unul extrem de disputat, cu faze rapide desfășurate de ambele părți.

Cu 30 de secunde înainte de final, Horațiu Pașca cere time-out, dar rezultatul final nu a mai fost schimbat. Fluierul final al arbitrilor Ruslan Loshak și Artem Shajbakov din Ucraina a decis scorul final MKS Lublin – Gloria 2018 22:22!

În celălalt meci al Grupei C din Cupa EHF, ERD din Ungaria a pierdut acasă la diferență de un gol în fața favoritei grupei, Odense din Danemerca, scor final Erd –Odense 27 – 28.

 

Adauga comentariu