Copiii bistrițeni au intrat în pielea lui Picasso pentru o zi! Unde? La Bibliotecă! La fabrica de idei festivale (VIDEO)

Vacanța copiilor din Bistrița-Năsăud prinde culoare în cadrul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din municipiul Bistrița. Indiferent că e vorba de teatru, muzică, pictură sau jocuri mai mult sau mai puțin sportive, tinerii învățăcei pot opta pentru unul sau mai multe ateliere de vară.

Este vorba de programul „Vacanță la Bibliotecă”, un program care se întinde pe parcursul a două lui și conține diverse activități recreative și educative în același timp. În fiecare zi de marți, spre exemplu, Biblioteca Județeană este gazda unui atelier de pictură. Aici, copiii învață printr-o joacă colorată cine a fost și cum a pictat Picasso, Luchian sau da Vinci.

O profesoară de la Școala Specială „Lacrima” face voluntariat în cadrul acestui proiect. Anamaria Gordon este mentorul de o vară a micilor îndrăgostiți de pictură:

„Vin copilași din tot județul nostru. Cine dorește se poate înscrie la Biblioteca Județeană. În fiecare zi de marți ne vom transpune în pielea unui pictor cunoscut. De exemplu, azi ne-am transpus în pielea lui Picasso. Astfel, pe lângă faptul că am învățat câte ceva despre Picasso, ne-am distrat, ne-am pus imaginația la muncă, iar împreună am creat autoportrete cu elementele lui Picasso”.

Copiii au reușit pe lângă o distracție specifică unui atelier de pictură, în care și-au făcut reciproc portrete sau au fost propriile lor modele, să descifreze, atât cât le permite vârsta, tainele marelui artist cubist.

„Vacanța la bibliotecă este deja o tradiție, sunt foarte multe ateliere, de creație, de pictură, de Mandale, vor fi și câteva ateliere care vor avea ca temă educația ecologică, vor fi foarte multe jocuri. În orice caz, e o perioadă în care copiii din Bistrița și din județ pot să o petreacă aici, la Bibliotecă. Vă spuneam că sunt ateliere de pictură, sunt ateliere care necesită materiale specifice, iar tot ce ține de logistica atelierului respectiv este asigurat de bibliotecă. Totul este gratuit, este o vacanță gratuită pentru copiii din Bistrița” – a declarat pentru stiridebistrita.ro directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, pr. Ioan Pintea.

Proiectul a început luni, 1 iulie, iar desfășurarea acestuia se întinde până la data de 30 august inclusiv. Deși înscrierile pentru atelierele Vacanței la Bibliotecă s-au încheiat, locurile fiind cocupate, orice copil cu vârsta de peste 7 ani este primit, dacă acesta dorește să se inegreze într-o astfel de activitate.

Adauga comentariu