Cei 73.100 de angajați din Bistrița-Năsăud au obținut un venit mediu net de 2.500 de lei! Tu te regăsești în această medie?

Banul, întotdeauna ochiul dracului, a făcut diferența în societate. În mod cert, salariile sunt cele care fac diferența dintre angajați, aceștia fiind împărțiți în „bugetari” și „privați”. Și în cadrul fiecărei categorii sunt discrepanțe, căci indiferent de sursa de venit, privată sau bugetară, există diferențe între remunerații. Ceea ce ne oferă statisticile sunt, însă, doar mediile însumate ale celor două sectoare.

Astfel, în județul Bistrița-Năsăud, la sfârșitul lunii iunie 2019, conform Institutului Național de Statistică, salariul mediu net a fost de 2.496 lei, în scădere față de celelalte trei luni premergătoare (martie – 2.586 lei, aprilie – 2.567 lei și mai – 2.522 lei). În creștere a fost doar numărul de angajați din județ, căci la sfârșitul lunii iunie 2019 au fost înregistrați 73.095 angajați (martie – 73.076, aprilie – 73.076 lei și mai – 73.088).

La nivelul Regiunii Nord-Vest, Bistrița-Năsăud ocupă penultimul loc în topul salariilor medii nete. Primul loc este ocupat evident de Cluj cu un salariu mediu net de 3.471 lei, ultimul aparținând Bihorului cu 2.458 lei.

Singura clasificare pe care INS ne-o oferă este legată de categoriile economice în care angajații au fost împărțiți, conform clasificării după codul CAEN și nu după sectoarele private sau bugetare. Astfel, în Bistrița-Năsăud, la finalul lunii iunie, s-au înregistrat 2.095 de angajați în „agricultură, silvicultură și pescuit”, venitul mediu net pentru această categorie fiind de 2.428 lei, alți 35.946 de angajați au fost înregistrați în „industrie și construcții”, media veniturilor nete ale acestora fiind de 2.357 lei, iar cea de-a treia categorie este cea a „serviciilor”, acolo unde au fost înregistrați 35.054 de angajați cu 2.651 lei venit mediu net.

Din punctul de vedere al ratei șomajului la nivelul județului, Bistrița-Năsăud a înregistrat în luna iunie 2019 un procent de 2,5% șomeri, ceea ce înseamnă 3.273 de șomeri, din care 1.665 femei și 1.608 bărbați. La acest capitol, Bistrița-Năsăud înregistrează cel mai mic număr de șomeri, Maramureșul fiind pe prima poziție cu aproape 6.400 de șomeri. Conform INS, județul Bistrița-Năsăud înregsitra la 1 ianurie 2019 un număr de 328.100 de persoane. La capitolul „pensii”, Bistrița-Năsăud a înregistrat în trimestrul I al anului nu mai puțin de 59.452 de pensionari ale căror pensie medie a fost de 980(!) lei.

Cel mai sumbru raport al INS legat de Bistrița-Năsăud este trecut în dreptul sporului natural (diferența dintre născuții-vii și decedați), acesta fiind unul negativ în cinci din primele șase luni ale anului 2019. Singura lună cu un spor natural pozitiv a fost mai, lună în care s-au născut 271 de copii și s-au înregistrat cu 4 decese mai puțin. La polul opus a fost luna martie, cele 312 decese fiind cu 109 mai multe ca număr decât nașterile.

Reamintim faptul că cel mai mare angajator al județului rămâne Leoni cu peste 5.000 de angajați, următoarele locuri fiind ocupate de două instituții bugetare, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu aproape 2.000 de angajați (incluzând aici Spitalul Județean de Urgență Bistrița și structurile DGASPC BN), respectiv Primăria municipiului Bistrița cu aproximativ 1.000 de angajați, aici fiind incluse toate serviciile din cadrul instituției.

Salariul minim net pe economie este de 1.263 lei. În sistemul bugetar există salarii de peste 10.000 de lei net, aici fiind vorba de șefi de birouri, directori sau alți funcționari de rang înalt.

Adauga comentariu