Cea mai mare investiție din Bistrița-Năsăud rămâne în cărți! Masterplanul de apă-canal a fost girat printr-o promisiune a ministrului Marcel Boloș, făcută lui Radu Moldovan (VIDEO)

Etapa a II-a a masterplanului de apă-canal, care a primit la sfârșitul lunii octombrie 2019 avizul de mediu din partea Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, este cel mai mare proiect de investiții făcut vreodată în județ, fiind vorba de peste 200 de milioane de euro.

Este vorba de un proiect de infrastructură prin care se vor realiza aducțiuni de apă și rețele de canalizare, stații de tratare și epurare a apei în 47 de Unități Administrativ Teritoriale, respectiv în 139 de localități și prevede următoarele:

„666 km rețele de distribuție apă și 46 km rețele reabilitate; 340 km rețele de aducțiune; 309 km rețele de canalizare noi și 16 km rețele de canalizare reabilitate; 9 surse de apă noi și 7 surse de apă reabilitate; 6 stații de tratare noi și 4 stații reabilitate; 41 rezervoare de înmagazinare noi și 10 reabilitate; 4 stații de epurare noi și una reabilitată”, conform președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Discuțiile despre Masterplanul de apă-canal au început în 2012 și au fost de atunci repetate discuții cu toate cele 62 de UAT-uri, care au făcut inventarierea tuturor necesităților. Au urmat discuții cu cei de la Jaspers și cu cei de la Autoritatea de Management de la Ministerul Fondurilor Europene. Cel mai important document din toată documențatia a fost acordul de mediu, obținut la data de 30 octombrie. Pasul următor este cel decisiv și este legat de semnarea efectică a contractului de finanțare.

Având în vedere proiectul Bugetului Național pentru 2020, în care nu se regăsesc investiții mari și promise, precum Autostrada Nordului sau centurile ocolitoare ale Bistriței, Becleanului sau Năsăudului, finanțarea masterplanului de apă-canal din Bistrița-Năsăud a intrat și ea în sfera incertitudinilor.

Din fericire, acest proiect a primit „girul” ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, sau cel puțin promisiunea continuării graficului de implementare. Vestea a fost dată de Radu Moldovan, acesta mulțumindu-i ministrului:

„Avem promisiunea domnului ministru Boloș că până la finalul lunii ianuarie semnăm contractul de finanțare pe 230 de milioane de euro pentru Masterplanul de apă și canalizare. Anul trecut, undeva în luna noiembrie, noi ne-am îndeplinit toate îndatoririle, am depus toate documentele și pe această cale vreau să-i mulțumesc domnului Boloș, care colaborând foarte bine și cunoscându-ne foarte bine, ultima dată de la ADR Nord-Vest (n.r. – Boloș a fost șeful acestei instituții) ne-a asigurat că face toate demersurile necesare la Comisie ca într-un termen cât mai scurt să poată fi semnat acest contract. Este și interesul lor, pentru că au bani acolo cu ghiotura care nu sunt cheltuiți”, a precizat Moldovan.

 

Comentarii

cititor

12.01.2020 12:05

Ca sunt comune si sate unde au apa curenta si canalizare, este foarte bine ca au si ei, dar intreb cum este posibil sa fie neglijat faptul ca exista in municipiul BistritA si cartiere ( sau localitati componente cum le zic ei acuma ) unde au strazi vechi de cand lumea, si fara apa si fara canlizare, gaz sau iluminat electric PUBLIC . Intoptdeauna cand se primesc bani de la fondurile europene, toti se pompeaza IN CENTRUL MUNICIPAL SI ZONELE ADIACENTE si pe cei din aceste cartiere si localitati componente-i viziteaza edilii nostri NUMAI LA ALEGERI ... 

Adauga comentariu