Ce s-a ales de industria textilă din Bistrița-Năsăud: TOP 10 „textiliști” însumează peste 130 de milioane de euro cifră de afaceri și aproape 1.500 de angajați

Una din ramurile industriale dezvoltate în Bistrița-Năsăud, odată ca niciodată, a fost cea a textilelor. FLP-ul, intreprindere cunoscută ca „filatura”, aduna mii de bistrițeni în halele sale de pe drumul de centură, în special femei. Din fosta intreprindere socialistă a mai rămas doar ruinele reșapate de un dezvoltator imobiliar, închiriate la bucată, și amintirile...

Industria textilă din Bistrița-Năsăud a ajuns la nivelul anului 2018 să însumeze, ca cifră de afaceri, pentru primele 10 firme de profil, un total de 635.000.000 lei, puțin peste 130 milioane de euro, din care aproape jumătate apar în statisticile contabile ale unei singure firme. La nivelul personalului angajat, aceeași firmă are o pondere de aproximativ o treime din totalul lucrătorilor din acest domeniu.

Analiza noastră de azi este raportată codului CAEN 13: Fabricarea produselor textile și conține primele 10 firme din Bistrița-Năsăud, clasificate în funcție de cifra de afaceri. Marea majoritate a „banilor” din textile se rulează în Sărata, cartier al municipiului Bistrița, acolo unde există „la citta della seta” – un mic orășel al mătăsii, practic un mic parc industrial dedicat industriei textile. În „citta della seta” se regăsesc trei din primele cinci firme din top și aparent sunt controlate de investitori italieni.

ITALTEXTIL Sărata SRL este de departe cea mai mare firmă din domeniul textil care activează pe teritoriul județului și este localizată în „citta della seta” din Sărata. Acționariatul, inițial total italian, este împărțit acum între cei care au venit la Sărata cu afacerea și investitori chinezi, mai precis din Hong Kong: Shanghai Silk Holdings Limited (51%) și Ongetta SRL (49%). Cu toate acestea, de administrarea firmei se ocupă tot italienii.

La finalul anului 2018, conform listafirme.ro, ITALTEXTIL înregistra un număr mediu de 521 de angajați. Cifra de afaceri a firmei chino-italiene a urcat constant de-a lungul anilor, ajungând la finalul anului trecut la 300.593.439 lei, sumă ce reprezintă aproape 50% din totalul cifrei de afaceri a primelor 10 firme de profil din Bistrița-Năsăud. La capitolul profit, ITALTEXTIL a încheiat anul 2018 cu 6,5 milioane de lei.

Pe următoarea treaptă a ierarhiei ciferelor de afaceri din domeniul textil în Bistrița-Năsăud se află INTEX SA Năsăud, firmă controlată de Sima Grigore Daniel și administrată de Duraberg SRL, tandem care mai deține un brand local al Năsăudului, din același domeniu, Living Home SRL, aflat în topul nostru pe locul 9.

INTEX a raportat în 2018 un profit mai mare decât al celor de la ITALTEXTIL, de 8.039.140 lei, dar cifra de afaceri de 137.525.798 lei îi plasează pe locul II în județ. Tot în anul 2018, INTEX a avut și cel mai mare număr de angajați din istoria sa, 354, acesta fiind într-un trend crescător.

„Bronzul” textiliștilor din Bistrița-Năsăud este adjudecat în 2018 de FILECA Industry SRL Beclean, o firmă controlată 100% de italieni: Ecafil Best Spa Industria Filati din Italia, administrată de Livi Gianpiero. La Beclean au fost înregistrați în această frimă 211 angajați în 2018, și aici fiind vorba de un trend crescător.

În istoria de 14 ani a firmei din Beclean, anul 2018 a fost cel mai bun din punctul de vedere al cifrei de afaceri, înregistrându-se peste 58 de milioane de lei. Nu același lucru se poate spune despre profitul italienilor de pe Someș, suma de 1,7 milioane de lei nefiind cel mai bun rezultat pe această coordonată financiară, anul 2014 înregistrând cel mai mare profit al firmei, de peste 3,7 milioane de lei.

Locurile patru și cinci se duc, după cum aminteam mai sus, în „citta della sita”, la Sărata, acolo unde alte două firme cu arome italienești și-au cantonat producția de textile: TESSITURA di Sarata SRL și TESUTI Transilvania SRL.

Prima, TESSITURA Di Sarata, este administrată de doi manageri italieni, acționarul unic fiind Fratelli Vitali di Roberto Spa Italia. Aici funcționează 78 de angajați care au făcut un profit de peste 1,9 milioane de lei în 2018, iar cifra de afaceri a depășit 56,8 milioane de lei.

TESUTI Transilvania are un acționariat format din două firme tot din Italia și este administrată de Aranka Burjan. Cifra de afaceri pentru anul 2018 a fost de 32,5 milioane de lei, iar profitul a fost unul negativ, de -800.000 de lei. Aici lucrează 88 de oameni, iar numărul acestora este în scădere din 2014, când erau în evidențele contabile 114 angajați.

Locurile 6-10 din acest top au cifre de afaceri cuprinse între 22,9 milioane de lei (Masterfoam SRL) și 1,6 milioane de lei (Rominvest Export-Import SRL), iar la capitolul profit se regăsesc foarte multe date negative.

Dacă în urmă cu mai bine de 30 de ani Bistrița deținea o industrie textilă demnă de luat în calcul, acum, la nivelul anului 2019, municipiul reședință de județ se „laudă” cu doar două firme în top 10 „textiliști”, Oblio și Rominvest, respectiv pozițiile 8 și 10. În schimb, „la citta della seta” din Sărata vine să mai șteargă din praful aminitirilor. Năsăudul rămâne însă un pol important în această industrie, acolo unde Intex și firmele surori încă își mai țes afaceri de succes. Din păcate, Sîngeorz-Băi, acolo unde industria textilă era văzută ca o alternativă pentru o zonă aproape exclusiv forestieră, nu mai apare în topurile economice ale industriașilor „ușori”.

 

Adauga comentariu