Ce înseamnă pușcărie pentru un judecător? Partea a II-a a interviului cu fostul secretar de stat Ovidiu Puțura, după eliberarea acestuia din penitenciar

Ovidiu Puțura a fost eliberat condiționat la sfârșitul lunii iunie 2019 de către Tribunalul Maramureș, acesta fiind încarcerat în penitenciarul din Baia Mare. Bistrițeanul a executat două treimi din pedeapsă, timp calculat inclusiv cu perioada de arest, dar și grație recursului compensatoriu.

Magistratul, fost secretar de stat în Ministerul Justiței, a trecut, pe rând, prin patru penitenciare: Jilava, Gherla, Bistrița și Baia-Mare. Cum a văzut magistratul sistemul penitenciar din interior, dar și ce face în acest moment omul liber Ovidiu Puțura, puteți afla din rândurile următoare.

Citește si... EXCLUSIV: Interviu cu fostul secretar de stat din Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura – bistrițeanul care a făcut pușcărie pentru dare de mită, într-un dosar anchetat cu largul sprijin al SRI (Partea I)

Reporter: Ce înseamnă pușcărie pentru un judecător?

Ovidiu Puțura: Este greu pentru că nu crezi că se poate întâmpla. Doi la mână, nu ești pregătit pentru așa ceva, este un gând pe care nu poți să-l ai. Pe de altă parte, efectiv ceea ce înseamnă a sta acolo, este o mare pierdere de timp... Sistemul educațional din mediul penitenciar nu poate să aducă acea corecție educațională necesară, întrucât sistemul nu este pregătit pentru așa ceva. Pentru societate este o cheltuială inutilă, întrucât astfel de oameni, cum eram eu sau alte persoane publice care au ajuns în penitenciar, reprezintă doar un cost în plus pentru societate.

R.: Ați avut cunoștință, pe timpul încarcerării, de fapte ilicite petrecute în interiorul penitenciarului sau a penitenciarelor, iar aici vorbim de trafic și consum de droguri, folosirea telefoanelor mobile etc.?

O.P.: Da... În cadrul fiecărui penitenciar există astfel de evenimente. În general, personalul din penitenciar încearcă să le prevină, sau dacă nu le pot preveni încearcă să le descopere. Sunt, sunt reale, există situații în care se introduc telefoane mobile, situații în care se introduc droguri, există situații în care se și consumă droguri în penitenciare...

R.: Asta vorbind la un nivel general. Dar, coborând în particularitatea cazului dumneavoastră, ați văzut, ați avut cunoștință de asemenea fapte acolo, lângă dumneavoastră?

O.P.: Da, sigur că da! Am văzut percheziții în camerele din penitenciar și s-au descoperit telefoane mobile sau alte lucruri interzise...

R.: În care penitenciar?

O.P.: Îmi aduc aminte că peste tot exista această problemă și din când în când se făceau aceste percheziții în anumite camere și se descopereau diverse obiecte interzise. Eu nu am fost de față să văd exact ce obiecte au fost găsite, dar sigur că și în penitenciar, ca în orice mediu, există niște discuții și se auzea că într-o anumită cameră s-a găsit un telefon, sau o cantitate mai mare sau mai mică de droguri...

R.: Ca judecător aflat în penitenciar, ați avut vreodată senzația de frică vis-a-vis de ceilalți deținuți, care, dintre ei, probabil, au fost trimiși acolo chiar de către dumneavoastră?

O.P.: În mod concret nu am avut situații decât foarte rare în care pot să zic că am fost într-un anumit pericol, în sensul de a intra în conflicte cu alți deținuți, pentru motivul că aș fi judecător, deoarece, în general, personalul din penitenciar, știind că sunt anumite persoane care au deținut anumite funcții care pot să atragă anumite animozități cu alții din zona respectivă, încearcă să stabilească trasee diferite pentru a fi întâlnirile mai greu de realizat, sau dacă se realizează să fie în locuri foarte bine supravegheate. Din acest motiv pot să spun că persoanlul din penitenciare, chiar din mai multe penitenciare, pentru că eu am fost în câteva, au avut grijă la acest aspect pentru a nu se ajunge la situații conflictuale doar din motivul funcției deținute, respectiv cea de judecător, întrucât nu interesează că ai fost secretar de stat, sau alte funcții politice, ci reacția este vis-a-vis de cei care au avut funcții în sistemul judiciar, respectiv judecători sau procurori. Din acest punct de vedere sunt niște reglementări destul de stricte și au fost aplicate.

R.: Faptul că ați împărțit celula cu un procuror și un avocat nu a fost considerat un favor făcut de către administrația penitenciarelor, ci doar o încadrare așa cum ați spus adineauri...

O.P.: În primul rând că este și normal să fie așa. În al doilea rând, există reglementări care recomandă cum se face încarcerarea și repartiția pe camere, ținând cont de studiile persoanei repective, de comportament, compatibilități, ș.a.m.d. Nu se poate pune problema să ai un favor într-o pușcărie, să stai într-o cameră sau alta, însă din punctul de vedere al persoanelor cu care stai, sigur că se încearcă a se găsi aceste persoane care sunt compatibile, intelectual, educațional.

R.: Sunt discrepanțe foarte mari între soluțiile date de o instanță inferioară și cea superioară. De ce credeți că sunt aceste diferențe de opinie dintre judecători?

O.P.: Este o problemă foarte importantă pentru sistemul judiciar. Atât în perioada în care am activat ca judecător, cât și după, când am lucrat la Minister, de foarte multe ori am avut discuții cu privire la acest subiect. În general, practica judiciară trebuie să fie unitară, până la urmă acesta este scopul, pentru că o persoană trebuie să fie judecată atât la o instanță inferioară, cât și la una superioară pe aceleași reguli, pe aceleași legi. Totodată trebuie să fie o jurisprudență unitară între zone diferite, adică nu poți să te judeci într-un fel la Cluj și în alt fel la Iași. Lucrurile trebuie să fie cel puțin asemănătoare. Din păcate, nu reușim încă și, după cum merg lucrurile, nu prea repede, să avem o practică unitară, chiar aici nu vorbesc numai de cazurile penale. Este la fel și în cele civile sau comerciale... Eu am văzut practici total diferite, ca să nu zic diametral opuse. Din păcate, în penal se vede cel mai bine, atâta vreme cât te duci la o instanță și primești achitare, iar la o altă instanță primești 8 ani, sau invers, acolo întradevăr exista un mare semn de întrebare, iar aceste semne de întrebare se răsfrâng asupra activității tuturor judecătorilor, deoarece arată, pe lângă faptul că este o practică neunitară, arată că justiția este practic total aleatorie.

R.: Nu de puține ori cazuri judecate la Tribunalul Bistrița-Năsăud și plecate în apel la Curtea de Apel Cluj s-au întors cu soluțiile date peste cap...

O.P.: În mod normal, un procent din soluții este normal să fie date peste cap, statistic vorbind... Dacă ne uităm în urmă cu 20, 30 de ani, este normal să fie așa. Problema este când această statistică ne dă cifre foarte mari. Dacă crește atunci este o problemă. Dacă rata de casări, de desființări este mică, undeva sub 1% sau 2%, este o rată normală, acceptabilă. Când acestea cresc este o problemă, care duce spre alte chestiuni care pornesc atât de la pregătirea profesională a unora dintre judecători, cât și la alte tipuri de interese.

R.: Legat de aceasta, ce sfat i-ați da unui om de rând, fără funcții, fără bani, fără putere de influență, atunci când intră într-o sală de judecată?

O.P.: În general, sfatul meu este să apeleze la profesioniști. Atunci când intri într-o sală de judecată trebuie să te duci cu o anumită încredere în cei care trebuie să facă dreptate. Din păcate, această încredere la noi a fost sfărâmată de-a dreptul de acest binom SRI-DNA. Cel mai rău lucru făcut justiției în această perioadă a fost ăsta, pentru că a foarte multă lume a văzut foarte multe nedreptăți, a văzut foarte multe abuzuri, iar toate acestea duc la scăderea încrederii cetățeanului în justiție. Dar, ca și principiu general, recomand unui cetățean care are procese, care ajunge în instanță, să apeleze la profesioniști, la un avocat, la un consilier juridic, pentru a putea să-și apere șansele... pentru a avea parte de un proces echitabil.

R.: Și dumneavoatră ați avut parte de un sprijin profesionist, ați avut avocați buni lângă, nu mai punem la socoteală experiența dumneavoastră în domeniu...

O.P.: Din păcate a fost o perioadă lungă de timp în România în care nu a contat nici pregătirea profesională a avocaților, a contat doar acuzația făcută de anumiți procurori și dosarul soluționat de anumiți judecători, pentru că acolo existau anumite „culoare ale justiției” unde anumite persoane prindeau culoarul respectiv pentru a ajunge la soluția dorită de către cei care puneau dosarul... Nu vorbim de acele situații, eu sper să fie de domeniul trecutului.

R.: Credeți că au apus?

O.P.: Nu știu dacă au apus... Eu nu mai sunt astăzi la curent cu activitatea din instanță, legat de acest tip de culoare, însă cu puțini ani în urmă erau în plină floare.

R.: Ce face acum Ovidiu Puțura?

O.P.: Sunt o persoană care mă reintegrez în societate, activez în domeniul privat, o persoană care din când în când, și vă mulțumesc dumneavoastră că sunteți printre puținii jurnaliști din presa locală care m-a chemat să mă întrebe câte ceva din cazul meu, deorece foarte multă lume, mai ales din presa locală, fiind mai cunoscut aici, a preluat diverse știri, în general negative despre mine, deși multe eronate, nu m-au contactat, nu m-au întrebat dacă am vreun punct de vedere... Deci, sunt azi o persoană care nu-mi doresc funcții publice, momentan nici nu pot să am deoarece judecătorii au considerat că o anumită perioadă de timp, cinci ani, nu e bine sa am funcții publice, așa că mi-au interzis... Sunt o persoană care-și vede de propria viață, de propria familie.

R.: V-ar tenta politica în viitor?

O.P.: Politica este importantă într-o societate, în comunitate. Din păcate, în România, politica a devenit echivalentul hoției, al lucrurilor rele, negative, minciunilor, promisiunilor neonorate, compromisuri...

R.: Da, dar vedeți că sunt tot felul de valuri, cu oameni noi în politică...

O.P.: Sunt, este foarte bine, mă bucur că vin oameni noi în politică, eu din când în când am diverse contacte cu politica, fără însă să fiu foarte activ, pentru că nu-mi doresc să fiu mai mult. Eu cred că ar fi bine ca oameni să intre in politică, să vadă despre ce este vorba, să o cunoască, să o înteleagă, să lucreze cei care-și doresc, cărora le place. Nu este o chestie de care să fugi, o chestie rușinoasă, deși s-a încercat tot timpul a se arăta politica ca pe o parte negativă.

R.: Oameni noi vs. bătrânii pe care trebuie să-i cumpărăm?

O.P.: Întotdeauna, experiența, în orice domeniu, este bună! Ar trebui cumpărată. Dacă avem o echipă de fotbal, 11 jucători foarte buni pe teren, toți tineri, atletici, cu foarte multă dorință de a afirmare, dar... ei sunt conduși întotdeauna de un antrenor, iar antrenorul este un om care are mai multă experiență ca ei, atât experiență sportivă, sau experiență de echipe, de a mobiliza, care știe ce înseamnă o confruntare, fair-play. De asta spun eu că și în politică nu trebuie neapărat să aruncăm oamenii vechi, bătrânii, ei trebuie atrași, întrebați, experiența lor poate fi folosită. Sigur că infuzia de oameni tineri, de oameni noi, este bună, dar nu este singurul element necesar ca politica să se schimbe...

R.: Cătălin Predoiu vs. Tudorel Toader?

O.P.: Sunt doi miniștri cu care pot să zic că am relații total diferite. Pe Cătălin Predoiu îl cunosc pentru că a fost ministru o bună perioadă de timp atunci când eu am fost director, pe Tudorel Toader nu-l cunosc personal, decât din activitatea pe care am văzut-o în presă. Nu-mi place să spun că unul dintre ei este mai bun decât celălalt pentru că sunt oameni diferiți, au experiență de viață diferită, au fost în perioade diferite ca epoci a anumitor sisteme, iar atunci sigur că și măsurile și activitatea lor a fost influențată de perioada în care ei au fost miniștri.

R.: Tudorel Toader este recunoscut ca omul care a introdus recursul compensatoriu. Ati beneficiat de resursul compensatoriu?

O.P.: Da! Toți cei care au fost în închisori, parcă în ultimii cinci ani, au beneficiat de acest resurs compensatoriu. Acest recurs compensatoriu este de fapt o solutie pe care România a găsit-o, nu Tudorel Toader, pentru a nu plăti niște sume de bani unor persoane. Acesta este de fapt o compensare gratuită. Țara noastră a plătit unor oameni cu timp în loc de bani, despre asta este vorba. Oricine vine astăzi și blamează acest recurs compensatoriu, ori nu se pune în situația respectivă, nu a deținutului, ci a țării care trebuia să rezolve o anumită problemă, ori pur si simplu e demagog.

R.: Mai are România de rezolvat astfel de probleme de aliniere la niște standarde europene în domeniul justiției?

O.P.: În general, există anumite decizii, se numesc ele pilot, la CEDO, iar aceste decizii sigur că atrag după sine anumite măsuri pe care o țară trebuie să le ia. Pe lângă aceasta sunt directivele europene care sunt obligatorii pentru state, iar în momentul în care se publică în monitorul oficial al UE, acolo se numește jurnal, ele devin obligatorii.

R.: Vă mulțumim!

 

Adauga comentariu