Bărbații României - Ce îi lipsește lui Stelian Dolha pentru a emite un ordin de prefect restrictiv, așa cum a făcut prefectul de Maramureș? Pasta din pix!

Asumarea și luarea unor decizii este o caracteristică specifică bărbaților de stat care, în special în vremuri grele, acționează curajos pentru binele cetățenilor săi. Nu cu pușca-n mână, în prima linie a vreunui front, ci prin fermitatea unor acțiuni.

Prefectul județeului Maramureș, Nicolae Silviu Ungur, și-a dat seama că în calitatea lui de „guvernator” local poate lua niște decizii de capul lui, decizii care să nu convină civic, dar care să protejeze civic. Cu alte cuvinte, acest tip de la Maramu, chiar puțin îmi pasă de orientările lui politice, a preferat să-și strice jucăriile cu mai marii de la București și chiar să-și păteze imaginea în fața unora dintre maramureșeni, dar a înțeles că momentul nu mai ține nici de imagine, nici de politic și nici de mămăligile de la centru care ordonă recomandări.

El a înțeles acest lucru. Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, un ostaș vrednic al sistemului mămăligar de care aminteam, nu înțelege gravitatea unei situații dacă nu i se spune de la centru. Disciplinat și puțulit, mare devorator de imagine proprie, Dolha numai la cetățenii județului pe care-l guvernează nu se mai gândește.

La capitolul comunicare, Dolha susține că e legat de mâini, de picioare, la ochi, la urechi și la gură. Noar nasul i-a rămas, să poată respira. De asemena, la alte capitole de acțiune, face doar ce i se ordonă, fără pic de amprentă personală, mulată pe interesul local.

Nu vreau să pun presiune pe nimeni, mai ales în aceste vremuri când fiecare trebuie să-și facă treaba fără factori externi pertubatori. Dar să și-o facă, nu să mimeze implicare în fața camerelor de filmat și apoi să se închidă în slăbiciune!

Avem două județe vecine pe care le putem considera zonele roșii ale României: Maramureșul și Suceava. Maramureșul și-a luat propriile măsuri restrictive, însă doar pentru ei. Avem câteva drumuri care fac legătura cu cele două județe. Unul ar fi DN17 prin Pasul Tihuța, către Suceava, iar către Maramureș sunt drumurile din Dealu Ștefăniței și cel din Dealul Șpanului. Aceste trei drumuri trebuie restricționate ca acces, dacă nu chiar închise, evident cu excepțiile de rigoare (mașini de marfă, urgențe medicale, etc.).

Măcar această măsură trebuie luată și asumată de prefectul de Bistrița-Năsăud, cel care a reușit să implementeze un sistem de „smilies” în instituții și să organizeze un concurs (acum sistat) de afișe. De ce nu își asumă Dolha astfel de decizii, astfel de măsuri?

Cred că e clar pentru toată lumea: DE FRICĂ! Aici e vorba de pasta din pix, de sângele din instalație, de bărbăția pe care trebuie să o dețină un astfel de conducător. De ce se teme? De imagine proastă în fața câtorva cetățeni care nu mai pot să se plimbe pe la Tihuța, sau a celor care mai scapă câte un transport de lemne peste Șpan? De firca demiterii? Dacă la acel nivel există astfel de temeri, ce să mai spunem de oamenii de rând?

Mai jos puteți citi ordinul de prefect emis de Nicolae Silviu Ungur, prefectul de Maramureș (click pe foto pentru imaginea completă):

Adauga comentariu