Arădeanul Leo Iorga a murit

Arădeanul Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, a murit.  Acesta s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani, după o luptă crâncenă și de ani buni cu cancerul. Vestea tristă a fost confirmată de colegul său de trupă, Adrian Ordean.

„Acum 5 minute, colegul meu de trupă LEO IORGA a plecat spre o lume mai bună… DUMNEZEU SĂ-L IERTE. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Adrian Ordean, pe Facebook.

Leo a fost diagnosticat, în 2011, cu cancer pulmonar, iar în anul 2014 a suferit o operație pe creier, în urma depistării unei metastaze. Starea se sănătate a cântăreţului a început să se agraveze în urmă cu câteva zile.

Leo Iorga a început să cânte la 14 ani ca toboșar în trupa Liceului “Ioan Slavici” Arad. Apoi a colaborat cu “Pacific”, Cargo şi Compact.

Adauga comentariu